Gala Uniter 2012

La Teatrul Odeon din București, luni 23 aprilie 2012, a avut loc a douăzecea Gală Uniter. Ea s-a desfășurat în exact locul care a găzduit ediția cu numărul unu a Galei, în anul 1993. La acest eveniment au luat parte Principele Nicolae al Greciei, Jaqueline Bisset, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Iureș, Tompa Gabor, Marian Popescu, Marian Râlea, Ana Ciontea, un mare număr de critici de teatru, ziariști, oameni de afaceri, oameni politici și un iubitor public.

Gala a fost transmisă la televiziunea națională și la Radio România, ca în fiecare an. Principesa Moștenitoare și Principele Radu au fost prezenți, așa cum au făcut-o mereu în ultimele două decenii.

Premiul pentru cea mai bună piesă a anului se conferă, sub egida Familiei Regale, de douăzeci de ani încoace, neîntrerupt. Dacă din 1993 până în 2005 premiul era susținut financiar de Fundația Principesa Margareta a României, din anul 2006 el a fost oferit sub egida Casei Regale a României și înmânat de câte un membru al Familiilor Regale europene, în fiecare an altul.

Au trecut, de-a lungul ultimilor șapte ani prin fața marilor artiști dramatici români Altețele Lor Regale Principele Jean de Luxemburg, Lorenz al Belgiei, Jean al Franței, Georg Friedrich al Prusiei, Nicolae al Muntenegrului, Maria Magdalena a Austriei și Nicolae al Greciei.

Și anul acesta, ca în fiecare an din ultimele două decenii, teatrul românesc și slujitorii lui au fost onorați cu demnitate, cu dragoste și cu discreție. Familia Regală le-a stat alături, așa cum a făcut-o de 150 de ani încoace, cultivând și ocrotind cultura română.

Fotografii de Daniel Angelescu


















Sursa: http://www.princeradublog.ro/jurnal/gala-uniter-2012/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s