Noul site www.angelsphotography.ro

Am asteptat de ceva vreme si iata ca am reusit sa terminam noul site. Cu ajutorul si ideile dragilor mei prieteni Madalina si Adrian fara de care nu as fi reusit sa pun in practica ceeace a iesit si veti viziona, am deosbita placere sa va anunt lansarea in ajunul Sfintelor Pasti a site-ului http://www.angelsphotography.ro. Sper ca ceeace veti vedea sa va incante ochiul si astept cu nerabdare parerile voastre completand chestionarul de mai jos:


Cu drag,
Daniel Angelescu

Advertisements

Nunta regală de la Londra


Prince William & Kate Middleton Official Engagement Photos (Photo Credit:Mario Testino/Clarence House Press Office via Getty Images)

La invitaţia Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II a Marii Britanii, Majestatea Sa Regele Mihai I, însoțit de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare și de mine, va efectua o vizită în Marea Britanie, de miercuri 27 aprilie până sâmbătă 30 aprilie 2011.

Este a patra vizită publică externă a Familiei Regale a României în anul 2011, în care membrii Casei Regale susțin interesele țării, prin întâlniri, participări la reuniuni sau evenimente cu caracter oficial sau public. Vizita va fi integral susținută financiar de Majestatea Sa Regele. De doi ani încoace, vizitele regale nu se mai bucură de nici un sprijin financiar guvernamental.

Regele Mihai, însoțit de Principesa Moștenitoare, va reprezenta Familia Regală a României la ceremoniile oficiale prilejuite de căsătoria Alteţei Sale Regale Principele William de Wales cu domnişoara Catherine Middleton. Regele Mihai a fost prezent la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britanii cu Principele Philip în 1947 și la nunta Principelui Charles cu Principesa Diana în 1981.

Evenimentele legate de nunta Principelui William vor avea loc la Londra şi se vor bucura de participarea Familiilor Regale din Europa şi din lume, dar şi a numeroase personalităţi politice britanice, europene şi de pe alte continente.

În seara de miercuri 27 aprilie 2011, ora 19.00, va avea loc un dineu oficial în onoarea Regelui Mihai I, organizat de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, cu participarea reprezentanţilor ”The Guild of Freemen of the City of London”. Principesa Moștenitoare și cu mine vom însoți pe Majestatea Sa la acest eveniment. Dineul va avea loc în prezența reprezentanților Familiei Regale a Marii Britanii, Altețele Lor Regale Principele și Principesa Michael of Kent. Va fi prezent, de asemenea, secretarul privat al Principelui de Wales, dl Clive Alderton, ca și ambasadorul României la Londra și dna Ion Jinga. Regele va mai fi însoțit de Șeful Onorific al Casei Sale și de dna Andrew Popper.

Joi 28 aprilie, la ora 13.00, Regele, Principesa Moștenitoare și cu mine vom lua parte la un prânz la Palatul Kensington din Londra, oferit de Alteţele Lor Regale Ducele şi Ducesa de Gloucester. Vor participa membri ai Familiilor Regale din Europa și din lume.

La ora 15.30, ca parte a ceremoniilor cu ocazia primirii la 10 mai 2011, la București, a importantei distincții “The Freedom of the City of London”, Majestatea Sa Regele Mihai va semna în Cartea Libertăţilor („Freedom Book”) a Londrei, document în care se află înregistrate toate persoanele distinse cu această onoare. La evenimentul de la Guildhall, alături de Şambelanul Londrei vor fi prezenţi membri ai organizației (Court of Assistants), în costume tradiţionale oficiale şi se vor prezenta materiale de la vizitele Suveranilor români la Londra. La acest eveniment voi avea onoarea de a însoți pe Regele Mihai.

În seara de joi 28 aprilie, ora 19, Principesa Moștenitoare și cu mine, împreună cu Principele Nicolae, vom participa la recepţia oferită cu ocazia nunții Principelui William cu Catherine Middleton de Camera de comerţ româno-britanică la Reședința României din Belgrave Square, Londra.

Începând cu ora 20, Regele, Principesa Moştenitoare şi cu mine vom lua parte la dineul organizat de Lady Elizabeth Shakerley la Mandarin Oriental Hyde Park, în onoarea Familiilor Regale participante la nunta Principelui William.

Vineri 29 aprilie 2011, la ora 11, Regele Mihai şi Principesa Moştenitoare vor participa la Westminster Abbey la ceremonia nunţii Principelui William cu Catherine Middleton. La finalul ceremoniei de căsătorie, Regele şi Principesa Moştenitoare vor lua parte la masa oferită de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckhingham.

Majoritatea evenimentele mai sus mentionate au caracter public. Accesul presei este uneori limitat. Pentru mai multe detalii contactati Biroul de Presa al Majestatii Sale Regelui Mihai I.

© Daily Telegraph

Readers Cafe

Articol publicat pe blogul Principelui Radu de Romania la data de 25.04.2011

Cu câteva zile în urmă, în Săptămâna Mare, am petrecut două ore în foarte primitorul spațiu de la Readers Cafe din centrul Bucureștiului, unde am lansat, în prezența unei numeroase audiențe, volumul “Provisional Romania”, ultima mea apariție editorială, și biografia “Prince Radu of Romania” de Corina Murafa și Vladimir Crețulescu. Ambele volume sunt varianta în limba engleză a unor publicații din anii trecuți. Traducerea a fost făcută de James Christian Brown și, respectiv, de Alistair Yan Blyth. Cărțile se află în librării și au fost publicate de Editura Litera.

Vă împărtășesc astăzi, în a doua zi de Paște, câteva dintre imaginile de la întâlnirea cu cititorii, considerând că litera scrisă și credința merg bine împreună. Vă doresc tuturor zile de sărbătoare cu liniște și lumină și mulțumesc, împreună cu Principesa Moștenitoare, tuturor celor care ne-ați trimis urări de Paște și ați urmărit emisiunile noastre de la televiziune!

Atât Principesa Moștenitoare cât și eu considerăm aparițiile în presă sau la televiziune, cărțile noastre și dialogul de pe Internet ca modalități de a fi în legătură directă cu societatea românească, de a împărtăși împreună cu românii de toate vârstele aceleași valori, aspirații, idei sau simțăminte.

Mâine voi publica pe blog programul complet al șederii la Londra a Majestății Sale Regelui și a noastră, cu toate întâlnirile publice pe care le vom avea cu ocazia nunții Principelui William al Marii Britanii. Regele Mihai va fi omagiat în mai multe rânduri, cu ocazia apropiatei aniversări a vârstei de 90 de ani, anul acesta.

Cu bine, pe mâine, sărbători fericite și Hristos a înviat!

***************************

Fotografii de Daniel Angelescu



Reuniune internațională la Palatul Elisabeta, în declarații și imagini

Transmit Altetei Sale Regale intreaga noastra recunostinta pentru faptul de a fi dedicat una din Serile Palatului Elisabeta Observatorului european al Plurilingvismului.

Ca roman, in primul rand, si ca secretar general al OEP, in al doilea rand, m-am simtit deosebit de onorata de faptul ca aceasta organizatie a societatii civile care, in timpul relativ scurt care s-a scurs de la infiintare, a reusit sa devina un partener de dialog important pentru institutiile europene si a primit aprecierea Principelui tarii mele.

Atasez la acest mesaj lista premiatilor OEP si declaratile a doi dintre membrii delegatiei OEP, cu speranta ca Alteta Sa Regala va avea timp sa le citeasca si chiar sa le foloseasca pentru blogul Sau.

Cu stima,
Marina Dumitriu

Foto de Daniel Angelescu

Lista premiati

A. sectiunea Carta Europeana a Plurilingvismului

1. Bianca Predescu – Universitatea din Craiova
2. Ancuta Guţă – Université de Craiova
3. Oana Gherăsoiu – Institutul de Studii Europene Bucuresti
4. Revista „Mozaicul” din Craiova
5. Editura „AIUS” din Craiova
6. Revista „Philologica Iassyensia“ din Iasi
7. Asociaţia Culturala „A. Philippide”din Iasi

B. sectiunea: Învatamânt universitar si cercetare

1. Ofelia Ichim – Academia Româna, filiala Iasi
2. Ionel Buse –Universitatea din Craiova
3. Corina Cilianu-Lascu – Academia de Studii Economice Bucuresti
4. Maria Tenchea – Universitatea de Vest Timisoara

C. sectiunea : Invatamânt preuniversitar

1. Cristiana Ciocănea –Scoala “Happy Planet Kids” Bucuresti
2. Livia Nadiş – Colegiul Naţional “Vasile Goldis” Arad
3. Aurel Roşca – Grupul Scolar “Alexandru Macedonski”, Melinesti, Dolj
4. Cristina Botez –Scoala “Eugen Ionescu” Slatina
5. Mariana Ciocănea – Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ Craiova

Christian Tremblay:
“Mie aceasta ceremonie mi-a trezit sentimente foarte puternice. In primul rand am fost impresionat de ceea ce Principele exprima cu atata naturalete dincolo de un simt deosebit al Statului si al interesului general care pare inerent functiei, un simt deosebit a ceea ce reprezinta culturile ca fiinte istorice, si un respect imens pentru barbatii si femeile care traiesc in societatile noastre in liniste si anonimat.
La aceasta receptie au fost persoane eminente, ambasadori reprezentand diferite state, inalti functionari, oameni politici, cercetatori, cadre didactice si noi am avut sentimentul extraordinar de a impartasi valori universale. Cand se evoca limba, se abordeaza radacinile insesi ale creativitatii si deci ale civilizatiei. Limbile unesc oamenii, dar ii si indeparteaza, Or, prin plurilingvism limbile sunt puse in comunicare una cu alta si o noua uniune umana este realizata. Cred ca acest sentiment profund, intr-o lume care se intereseaza atat de putin de limbi intr-un moment in care e nevoie de ele mai mult ca oricand, era ceea ce unea persoanele prezente la aceasta receptie.
OEP in ansamblul sau , prin membrii consiliului de administratie, dar si prin principalii sai actori romani reuniti cu aceasta ocazie, a fost onorat de Inaltul Patronaj acordat de catre ASR Principele Radu si de solemnitatea acestei manifestari.

Astrid Guillaume:
“In calitate de vicepresedinte al OEP, dar mai ales de istoric si reprezentant al Universitatii Paris IV Sorbona, am apreciat discutia cu ASR Principele Radu al Romaniei, a carui vasta cultura si interes deosebit pentru istorie sunt rare si pretioase in zilele noastre. Intr-adevar, atingerea unui viitor pacifist si bogat pentru toti cetatenii Europei inseamna in primul rand recunoasterea erorilor trecutului pentru a nu le repeta, dar si a realizarilor din care este constituita istoria comuna europeana. Inseamna sa recunoastem ca Europa are un fundament istoric comun care ne uneste cu adevarat, mai mult decat ne desparte si din care trebuie sa ne hranim pentru a putea sa avansam impreuna in pace. Limbile noastre europene, ca mijloace de comunicare seculara au in spatele lor o lunga traditie bazata pe contacte interlingvistice care sunt impregnate de aceasta istorie comuna ce le confera intreaga bogatie lexicala. ASR Principele Radu este constient de acest lucru, el insusi fiind o persoana plurilingva cu usurinta de a se exprima in mai multe limbi europene si sensibil la aceasta temporalitate istorica despre care vorbeste in ultima sa lucrare. Va fi o mare onoare pentru Universitatea Paris Sorbona, reprezentanta a stiintelor umaniste, de a-l avea ca oaspete pe Alteta Sa pentru ca sa prezinte comunitatii stiintifice valorile sale umaniste.”

Francois-Xavier d’Aligny:
“Inaltul Patronaj decernat de catre ASR Principele Radu al Romaniei apare ca o tripla marturie. Marturie a unei personalitati exceptionale angajata curajos in serviciul valorilor esentiale pentru viitorul popoarelor noastre, al tineretului nostru si al lumii noastre, diversitatea culturala si plurilingvismul situandu-se prin urmare in fruntea acestor valori. Marturie a unui eminent reprezentant al unei democratii tinere si a unui stat de curand membru al Uniunii Europene care, bazandu-se pe lunga sa istorie, se vrea profund ancorat in sanul acestei federatii de state cqre sunt un lacas exemplar si activ al diversitatii culturale si al plurilingvismului. In fine, marturie in favoarea calitatii muncii depuse de Observatorul European al Plurilingvismului si a rezultatelor deja obtinute in cei 6 ani de existenta, in special la nivelul relatiilor stabilite cu Romania.”

Sursa: http://www.princeradublog.ro/jurnal/reuniune-internaționala-la-palatul-elisabeta-in-declarații-și-imagini/

Dineu oficial la Palatul Elisabeta, 16 aprilie 2011

După cum am anunțat acum câteva zile, în seara primei zile a vizitei Principesei Rym Al Ali a Iordaniei la București, Principesa Moștenitoare și cu mine am oferit un dineu la Palat, în onoarea Alteței Sale Regale și a regizorului de film Andrei Konchalovsky, aflat în vizită în România ca invitat de onoare al Festivalului Internațional de Film București, aflat la a șaptea ediție.

Daniel Angelescu a făcut câteva frumoase fotografii cu acel prilej, pe care vi le împărtășesc cu bucurie. Din ele veți putea vedea felul în care, după zece ani de strădanii și împliniri, am ajuns să primim musafirii noștri, onorând cultura și diplomația românească, societatea noastră și făcându-ne datoria față de prezent.

Au fost de față personalități din arta și cultura românească, diplomați, oameni politici, reprezentanți de prestigiu ai lumii economice.

Suntem mândri că, deși în limitele modestie și ale măsurii, Palatul Elisabeta arată strălucitor și demn, dând un bun exemplu de respectabilitate și reprezentând cu cinste pe români.

Foto de Daniel Angelescu

Sursa: http://www.princeradublog.ro/jurnal/dineu-oficial-la-palatul-elisabeta-16-aprilie-2011/

Dan Puric: Eu fac un teatru creştin, care îl ia pe om de la laptop şi-l duce până în faţa bisericii


Postat de Monica Andronescu in 18 April 2011 pe http://www.yorick.ro

Despre teatru şi despre Dumnezeu, despre ritual şi despre teatralitatea liturghiei, despre sacralitatea pierdută a teatrului şi despre comuniune, pe scenă şi dincolo de ea, am stat de vorbă cu Dan Puric. Din Antichitate şi până azi, de la teatrul sacru la cel profan, de la convertiri miraculoase la teatrul psihologic, arta Thaliei a străbătut un drum impresionat şi plin de taine. Cum, unde şi dacă actoria se (mai) întâlneşte undeva cu divinitatea, sunt câteva dintre întrebările la care Dan Puric mi-a răspuns într-o dimineaţă dinainte de Săptămâna Mare.

Pentru că se apropie Paştele, povestiţi-mi care e cea mai frumoasă amintire din Noaptea de Înviere?

Când eram mic, aveam vreo şase ani, m-a dus bunica în noaptea de Paşti la Bucureşti. Nu prea înţelegeam eu foarte mult, eram micuţ, mă trăgea printre oameni şi eu le ajungeam doar până la buric. Eram cu capul între trupuri umane şi era o înghesuială extraordinară. La un moment dat am auzit aşa pe deasupra capului că „se dă lumină”. Lumină, lumină, dar bunică-mea i-a dat foc la păr unei cucoane în faţă şi am zis: „Stinge lumina, bunico!”. Şi mi-a răspuns: „Nu se poate, dragă, că e lumină sfântă!”. Pe urmă i-a stins părul şi s-au împrietenit, amândouă erau în vârstă. Ţineau lumânarea strâns în mână şi îşi povesteau pe deasupra capului meu în Noaptea de Înviere nişte lucruri pe care eu nu le mai auzisem, despre deportări, despre arestări, despre comunişti. Şi atunci am aflat şi eu la lumina aia sfântă istoria poporului român. Istoria adevărată… Pe urmă trebuia să păzesc lumina până acasă şi aveam sentimentul că trebuie să ţin foarte bine în căuş lumina de Paşti şi când i s-a stins bunicii am crezut că e distrusă, că va muri, dar a venit la mine şi a aprins-o din nou şi atunci mi-am dat seama că trebuie să aprindem lumânarea de la om la om…

Cât de aproape e teatrul de Dumnezeu?

Teatrul a plecat de la condiţia sacră. Dar a ratat-o pe aia sfântă. Sacrul e altceva decât sfinţenia. Există lumea profană şi lumea sacră, unde este inconştientul religios. Sfinţenia însă este conştiinţa lui Dumnezeu. Iniţial, teatrul a intrat în zona sacră, în a traduce semnele divinităţii pe pământ. La un moment dat s-a dus spre ritual şi pe urmă spre un teatru care s-a profanizat. Cu timpul el a fost foarte mult folosit în zona asta profană, de aici şi protestele vehemente ale Sf. Ioan Gură de Aur, pentru că romanii îi foloseau pe mimi ca să blasfemieze taina botezului. Dar tot atunci au fost primii sfinţi, Porfirie, Ghelasie… Ei au fost primii care s-au convertit.

Ceea ce fac eu astăzi este un teatru creştin, care îl ia pe om de la laptop şi-l duce până în faţa bisericii. În clipa în care eşti un bun creştin nu joci orice. Când eşti un bun creştin foloseşti teatrul ca pe un vehicul către Dumnezeu.

Cum anume teatrul pe care-l faceţi îl ia pe om din faţa laptopului şi-l duce în faţa bisericii?

Dacă vedeţi „Visul” sau „Don Quijote” veţi înţelege. Nu vreau să povestesc pentru că cei care ar citi ar avea impresia că este o reţetă. Trebuie să trăiască lucrul ăsta. E ca liturghia, care nu se poate respira la distanţă, la televizor, pentru că n-are nici o taină. Trebuie să fii participativ.

O să vă întreb nu cum l-aţi descoperit pe Dumnezeu, ci cum l-aţi descoperit în teatru?

În teatru nu-l descoperi, ţi se descoperă, pentru că sufletul omului este o taină. Socrate zicea „Cunoaşte-te pe tine însuţi.” Mai târziu, Goethe spunea că asta e nu atât un apel la introspecţie, cât să te cunoşti pe tine însuţi în raport cu celălalt, ceea ce e foarte adevărat. Te cunoşti pe tine însuţi, în raport cu tine însuţi, dar şi în raport cu ceilalţi. Dar este ceva care există dincolo de ambele remarci, şi anume transcendenţa. De când te naşti până când mori, tot nu reuşeşti să te trezeşti. E ceea ce zicea Sf. Grigorie de Nisa că mai degrabă numeri stelele de pe cer sau firele de nisip de pe plajă, decât să cunoşti sufletul tău. Teatrul operează foarte mult cu sufletul omului. Din nefericire, el a rămas doar la nivel de psihologie, nu a mers către transcendenţă. Sigur că acum teatrul în România şi în lume e marcat de proxenetism, de pornografie, lucruri care vin de dincolo, din zona aşa-zis civilizată şi secularizată pe care noi ar fi trebuit de mult să le aruncăm, dar din păcate ne-am lăsat contaminaţi din complexul ăsta de inferioritate. Şi credem că, dacă nu ne degradăm, nu suntem europeni. Europa are norme de civilizaţie extraordinare, pe care ar trebui să le urmăm, şi are norme de degradare sprituală de care ar trebui să ne îndepărtăm. Eu am mai zis că Europa occidentală ne civilizează şi noi îi spiritualizăm. Ei au pierdut contactul cu Dumnezeu. Noi nu.

Dar uite pe ce merge teatrul acum: divertisment, introspecţie, patologizare… A se vedea filmele care sunt premiate, inclusiv de la noi. Sunt filme care vorbesc despre lumea marginală, despre avorturi, adică patologice. Nu vorbesc despre firi sensibile, despre firea meditativă a omului, ca să nu mai vorbim de transcendenţă. De la „Rubliov” au luat toţi pauză. Există un film excepţional care a apărut la noi, se numeşte „Umilinţa”, al lui Cătălin Apostol, care este un film creştin.

Şi atunci actoria e o sabie cu două tăişuri?

E ca banul. Petre Ţuţea a zis că a cunoscut un preot care era sfânt. Se sfinţise săracul, îi muriseră şase copii pe front… Şi preotul ăla i-a zis: „Măi, Petrică, banul e ca o funie. Te poţi ridica în Rai sau te poţi coborî în Iad.” Aşa este şi teatrul. Depinde ce faci cu el. Bogăţia în sine nu e un păcat, ci atitudinea ta faţă de bogăţie. Exact ca şi sărăcia în sine, care nu este o virtute. Sunt unii săraci care sunt mizerabili. Important nu e să fim toţi egali, ci să ne iubim toţi.

Dumneavostră vă întâlniţi pe scenă cu Dumnezeu? Sau scena te poate fura şi spre alte zone, mai întunecate?

Astea sunt cuvinte pe care aluneci ca pe felie pe gheaţă. Se zice că Dumnezeu coboară pe scenă. Aşa zicea Talma, marele regizor. „În seara asta n-a coborât Dumnezeu”, adică n-a existat acea inspiraţie, care trebuie să existe, ci s-a mers numai pe partea tehnică. Dar e mult spus… Eu nu alunec. Am avut întotdeauna un instinct care m-a păzit de lucrurile urâte, vulgare. N-am putut să le fac, din natură. Am refuzat să spun cuvinte urâte pe scenă, cu toate că regizorul care mi le cerea era unul cu state vechi şi cu box-office internaţional. Lângă mine mai era un singur om care a refuzat, se numea Ghiţă Cozorici. Şi l-am întrebat „De ce refuzi?” „Pentru că se întoarce mama în mormânt.”, mi-a răspuns. E o chestie de igienă. Depinde ce joci. Important e să nu accepţi să joci orice.

Şi dumneavoastră ce n-aţi juca niciodată?

Demenţi, patologici, criminali, oameni care nu cred c-ar înzestra foarte bine sufletul omului. Nu m-au pasionat şi nu mă pasionează să joc crime, criminali, Richard III, Macbeth, niciodată. Am trecut de etapa asta. Asta nu înseamnă că trebuie să joci Făt-Frumos tot timpul… E cu totul şi cu totul altceva, să nu trecem în idilism… Dacă zideşti ceva la sufletul omului, atunci este perfect. Asta nu înseamnă că răul nu trebuie reprezentat, dar şi pe-ăsta trebuie să ştii cum… Pentru că şi iadul se pictează în biserici, dar trebuie să ştii…

Povestiţi-mi atunci dacă aţi trăit pe scenă un moment absolut în care aţi fi vrut să rămâneţi în poveste…

Nu, n-am avut trăiri din astea parapsihologice… Viaţa e mai puternică decât teatrul. Viaţa e viaţă.

Şi teatrul ce e?

Teatrul e pentru mine nu chiar un hobby, dar e o formă… dacă se supune mesajului meu atunci e bine. Dacă nu, nu mă interesează. De-aia joc rar şi nu joc orice…

Când are teatrul sămânţă divină şi când o pierde?

Există un teolog catolic care a avut o expresie extraordinară. A zis: „Dom’le, la greci, Olimpul era maximum de spiritualitate. Şi era ca un capac pe o oală. Cel care a spart capacul a fost Iisus.” A dat drumul la cer. Şi s-a văzut cerul. Teatrul a rămas în borcanul ăsta psihologic. În cel mai bun caz. Shakespeare este într-o lume a unor psihologii frumos, genial reprezentate, dar fără transcendenţă, cel mult ezoteric. Restul teatrului rămâne în psihologie, Ibsen, Cehov… Foarte frumos, dar oamenii nu au transcendenţă, nu mai au raport cu Dumnezeu. Foarte puţini dramaturgi au putut face lucrul ăsta.

Şi atunci care sunt dramaturgii care au transcendenţă?

Doar dacă-l dramatizezi pe Dostoievski mai găseşti lucrurile astea. În rest nu. Are transcendenţă în sensul lui Don Quijote, care raportează totul nu la „a fi sau a nu fi”, ci la „tu poţi să fii”. La devenire. Sunt foarte puţine spaţiile în care mai găseşti transcendenţă. Arta secolului 20, spunea Hegel, va muri sub suflul rece al conceptului. N-a murit sub suflul rece al conceptului, a murit sub suflul cald al pornografiei.

Pe care dintre rolurile din Dostoievski, dacă s-ar dramatiza, aţi vrea să-l jucaţi?

Dacă m-aţi fi întrebat acum zece ani, l-aş fi jucat pe Mîşkin. Acum n-aş mai vrea. Pentru că e un Iisus ratat. Iar Iisus nu este ratat. Iisus e devenire. L-aş fi jucat pe Mîşkin acum zece ani. Acum mi se pare greoi, e prea rusesc, nu-l mai respir. Între timp am devenit profund român.

Dacă v-aş întreba de liturghie. Spuneţi-mi în structura liturghiei există teatralitate?

Esenţa cuvântului „liturghie” vine de la „leitorgos”, „leos”, care înseamnă lume, şi „ergon”, care înseamnă o activitate gratuită în folosul comunităţii. O foloseau grecii. Aristotel vorbeşte de ea. Până în secolul 16 aşa a rămas. Secolul 16 a desemnat pentru prima dată euharistia şi cultul bisericesc. Adică s-a însfinţit. Sigur că spaţiul liturgic presupune cultul şi ritualul. Dar ritualul nu presupune întotdeauna sfinţenie. Poate să fie ritualul animalelor… Dar este ritual pentru că e o repetitivitate care duce la simbol şi este cult pentru că face legătura cu sacrul. În acelaşi timp este şi sfinţenie. În liturghie se creează comuniunea, este totul de tip participativ. Sigur că ritualul în sine are şi o anumită teatralitate, o anumită gestică, un preot nu poate în timp ce iese cu Sfintele Daruri să se uite la ceas să zică „e ora 2 jumate”. Nu poate să facă un gest civil. Acolo gesturile lui sunt ritualice. Un om în biserică se comportă altfel, nu ca la mall. De-aia zicea Ţuţea că în biserică afli că eşti om.

Şi când capătă teatrul puterea asta de comuniune, de trecere dincolo?

Foarte rar… De regulă simulează viaţa, arată viaţa, existenţa în spaţiul mimetic. În care nu copiază viaţa, dar, cum zice italianul, „Chiar dacă nu e adevărat, e bine găsit”. Teatrul nu înseamnă viaţă. Înseamnă o reprezentare a vieţii care înseamnă o esenţializare, o sugerare, un paradox câteodată, că uneori e chiar împotriva vieţii ca să arate viaţa. Dar teatrul merge în zona asta. Ca să ajungă la zona divină, sfântă, teatrul trebuie să se reformuleze. Să ne gândim la nişte artişti care s-ar apuca să facă lucrul acesta. E interesant acest film, „Umilinţa”, că iată, un tânăr regizor român încearcă să ne scoată din molozul în care ne-a băgat tânăra generaţie atât de aplaudată de „Cântarea României” din Occident. Şi arată nu mizeria României, ci cum se transcende mizeria României prin flacăra creştină.

Ce-a pierdut şi ce-a câştigat teatrul de la momentul când a apărut şi până azi?

A avut enorm de multe balansări în funcţie de paradigma secolului respectiv, a câştigat imens în posibilităţile de comunicare, în rafinament, în abilitate, în text… dar şi în metatext. Dacă ne gândim la perioada Renaşterii şi a commediei dell’arte, dacă ne gândim ce a însemnat textul în commedia dell’arte, începând cu Goldoni, dacă ne gândim ce au însemnat Shakespeare sau Moliere… Pe urmă teatrul psihologic cu Cehov, cu Ibsen, cu Strindberg… până la dramaturgia contemporană. Universul uman a fost atât de bine deşurubat, atât de bine pus în scenă… dar pentru mine universul acesta uman rămâne sub capac, cum zicea Romano Guardini. Foarte rar în piesele de teatru îl vezi pe om în raport cu Dumnezeu. Îl vezi pe om doar în raportul lui psihologic. El nu iese din carcasa psihologiei. Sau, maxim de intensitate, din cea a psihiatriei. Personajul religios în teatru e un personaj exotic. Pe când omul credincios este normal. Precum creştinismul în România. Normal! Dar asta nu înseamnă că teatrul trebuie să fie acum ceva în care unul se opreşte şi face 5000 de metanii înainte să vorbească… Numai că nu-l vezi pe om că-şi pune întrebări. El îşi pune întrebări existenţiale, precum Hamlet, care era un existenţialist avant la lettre, dar întrebări de genul „a fi sau a nu fi”…

Şi atunci ce este şi ce-ar trebui să fie teatrul?

Pentru fiecare creator teatrul este ceea ce crede el, e un răspuns dat vieţii. E ca istoria unui neam. Un neam există în istorie în măsura în care dă un răspuns istoriei, nu o reacţie. Numai animalele au reacţii, conştiinţele au răspunsuri. Un mare dramaturg este un răspuns dat vieţii. Un actor, luând textul unui mare dramaturg, îşi duce şi el mai departe lupta. Nu este doar un interpret, este şi un creator. De-asta te duci să vezi Richard III. Nu pentru că nu ştii piesa, dar vrei să-l vezi pe Lawrence Olivier, pe Ştefan Iordache, pe Marcel Iureş… Adică pe acel cineva în… Să vezi o atitudine. Teatrul rămâne în continuare un raport deschis cu viaţa. Numai că teatrului îi lipseşte în acest secol 21 transcendenţa. I-a lipsit şi în secolul 20. De mult îi lipseşte.

Dacă ar fi să alegeţi o perioadă din istoria teatrului, în care credeţi că v-aţi fi potrivit mai bine…

Mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu în perioada commediei dell’arte ca să mă joc ca un copil, mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu în perioada lui Shakespeare şi mai mult decât toate, mi-ar fi plăcut să fiu în misterele medievale. Sau să fi fost în locul lui Porfirie sau Ghelasie, mimii care s-au convertit în faţa împăratului…

Sărbătoarea Pascală o petrecem la Villa Rodizio Social Club

In atmosfera creata de Lumina Sfanta si Caldura Pastelui va asteptam cu oua rosii, cozonac si vin rosu ! Va invitam sa petreceti Noaptea de Inviere
la Villa Rodizio.


I.Gustare:
Drob de miel, telemea, cas, ridichii, rosii, ceapa verde, masline.

II. Bors de miel.

III. Pulpa de miel, garnitura de cartofi cu rozmarin la cuptor si salata asortata.

IV. Cozonac, Pasca

1 pahar cu vin rosu

Prêt 150 lei/persoana

rezervari la tel. 0758 818 841
Sursa: http://www.facebook.com/profile.php?id=100000893981692