Eveniment la Turda, dedicat Programului The Duke of Edinburgh’s Award România

“Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a participat, la Salina Turda, la un eveniment sportiv și caritabil, dedicat Programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, aflat sub patronajul regal al Majestății Sale.

Alteța Sa Regală Ducele de Edinburg a creat The Duke of Edinburgh’s Award în anul 1956, pentru a ajuta la desăvârșirea fizică, psihică și morală a tinerilor, mai ales a celor din medii mai puțin favorizate. Astăzi, la aproape șase decenii de existență, rezultatele fundației sunt excepționale și reprezintă un exemplu de implicare socială, de contribuție la educarea tinerilor în domenii complementare studiilor școlare.

De treizeci de ani încoace, organizația activează în afara Marii Britanii. Actualmente programul se derulează în 144 de țări din lume, iar numărul tinerilor care au beneficiat de programele ei se ridică la peste 10 milioane. Organizația funcționează în România din anul 2013.

La Salina Turda, s-a desfășurat în zilele de 5-8 iulie, a treia ediție a competiției ecvestre Salina Equines Horse Trophy. Anul acesta, evenimentul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru Programul DoEA International.

La eveniment, alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și de ASR Principele Radu s-au aflat Înalt Preasfinția Sa Andrei, Mitropolitul Clujului, precum și președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop. Gazdele serii au fost domnii Teofil Mureșan și Simion Mureșan, iar evenimentul a reunit un mare număr de personalități politice, economice și din societatea civilă, alături de un numeros public.

Majestatea Sa a mulțumit organizatorilor și a felicitat Programul The Duke of Edinburgh’s Award România pentru însuflețita și inspirata lor activitate, aflat sub conducerea dlui Shajjad Rizvi.

Ulterior, Majestatea Sa a premiat pe cei patru câștigători ai competiției ecvestre din acest an.”

Sursa: http://www.romaniaregala.ro/jurnal/eveniment-la-turda-dedicat-programului-the-duke-of-edinburghs-award-romania/

Iată câteva imagini realizate de Daniel Angelescu Artist Fotograf al Casei Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei  la acest eveniment deosebit:

 

Advertisements

Retrospectiva anului 2013 în imagini

Majestatea Sa Regele Mihai I în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta ©Daniel Angelescu

DSC_2976

Ceremonie de decorări, Castelul Peleş, 28 februarie 2013 ©Daniel Angelescu

Lansarea volumului ,,Ana. Portretul Reginei”, martie 2013

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României, Gala Versailles, New York 2013

Sărbătorile Pascale, 4 şi 5 mai 2013, Alba Iulia

Garden Party, 10 mai 2013, Palatul Elisabeta ©Daniel Angelescu

Ceremonie de decorări, 12 mai 2013, Castelul Peleş

Decorarea actriţei Olga Tudorache, 20 mai 2013, Teatrul Mic Bucureşti ©Daniel Angelescu

Lansarea volumului ,, Monarhiile Secolului XXI”

Lansarea volumului ,,Trei poduri peste lume ”

Aniversarea de 90 de ani a Majestăţii Sale Regina Ana, 18 septembrie 2013

Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu la Chișinău, octombrie 2013

Gala Fundației Principesa Margareta a României, 25 octombrie 2013, Ateneul Român ©Daniel Angelescu

Lansarea volumului ,,Coroana în societatea românească”

Dejun cu Societatea Civilă cu ocazia aniverării Majestăţii Sale, 5 noiembrie 2013, Palatul Elisabeta ©Daniel Angelescu

Dejun oficial cu personalități ale vieții politice din România și Republica Moldova, cu ocazia zilei onomastice a Majestăţii Sale, 7 noiembrie 2013, Palatul Elisabeta ©Daniel Angelescu

Concert oferit de maestrul Dan Grigore cu ocazia aniversării de 92 de ani și a zilei onomastice a Majestăţii Sale Regelui, Sala Radio, 7 noiembrie 2013 ©Daniel Angelescu

Porţi deschise la Palatul Elisabeta, 8 noiembrie 2013 ©Daniel Angelescu

Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae ai României în Regatul Haşemit al Iordaniei, noiembrie 2013

Călătorie cu Trenul Regal, 29 noiembrie – 1 decembrie 2013, Bucureşti- Sinaia

Seara dedicată Corpului Diplomatic, 29 noiembrie 2013, Castelul Peleş ©Daniel Angelescu

Lansarea volumului ,, Margareta. Portrertul Principesei Moştenitoare” ©Daniel Angelescu

Lansarea volumului ,, Crăciunul Regal”

Sărbătoarea de Crăciun, decembrie 2013, Castelul Regal Săvârşin ©Daniel Angelescu

Programul evenimentelor cu ocazia zilei de 10 mai 2013


Programul evenimentelor publice cu ocazia zilei de
10 Mai 2013
Bucureşti şi Sinaia

Maratonul Regal,
vineri, 10 mai 2013

• La ora 8, în faţa Palatul Elisabeta, va fi dat startul “Maratonului Regal 2013”, eveniment sportiv organizat de asociația “CorporeAnima”, cu sprijinul Casei Regale a României. La eveniment va lua parte ASR Principele Nicolae.
• La ora 15, va avea loc ceremonia de premiere a câştigătorilor “Maratonului Regal 2013”. La eveniment va lua parte ASR Principesa Moştenitoare.
• Prezenţa presei este liberă.

Conferinţa “Rolul Monarhiei în modernizarea României”, susţinută de domnul academician Dan Berindei, Aula Academiei Române
vineri, 10 mai 2013

• La ora 10, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va fi prezent la Conferinţa “Rolul Monarhiei în modernizarea României”, susţinută de domnul academician Dan Berindei în Aula Academiei Române.
• Cu această ocazie, Alteţa Sa Regală va participa la lansarea lucrării “Academia Română şi Casa Regală a României – două destine paralele 1866 – 1947/8”.
• În Aula Academiei Române, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va dezveli tabloul Regelui Ferdinand, opera pictorului Valentin Tănase.

Depunere de flori la statuia Regelui Carol I,
vineri, 10 mai 2013

• La ora 11.30, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae vor depune un buchet de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal.

Garden Party IV,
vineri, 10 mai 2013

• La ora 17.30, la Palatul Elisabeta va avea loc evenimentul anual “Garden Party”, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai tuturor comunităţilor şi profesiilor din România.
• Familia Regală a României va fi reprezentată de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principele Nicolae şi sora sa, Elisabeta.

Conferirea titlului de Furnizor al Casei Regale,
sâmbătă, 11 mai 2013

• La ora 17.00, la Palatul Elisabeta, Alteţa Sa Regală Principesa Moștenitoare va conferi, în numele Majestăţii Sale Regelui, calitatea de Furnizor al Casei Regale unui număr de companii şi persoane.
• Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae.
• Accesul presei este liber.

Concert Aniversar al Societăţii Române de Radiodifuziune,
sâmbătă 11 mai 2013

• Evenimentul va avea loc la Sala Radio, sâmbătă, 11 mai 2013, la ora 19.
• Seara este organizată de Societatea Română de Radiodifuziune cu ocazia zilei de 10 Mai.
• Vor concerta Orchestra Naţională Radio, dirijată de maestrul Christian Badea. Solişti, Mihaela Martin şi Frans Helmerson.
• Vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principele Nicolae şi sora sa, Elisabeta.
• Accesul presei este limitat.

Supercupa României la oină – Cupa Regelui,
duminică, 12 mai 2013

• La ora 10, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va fi prezent pe stadionul “Arcul de Triumf” la Competiţia “Supercupa României la oină – Cupa Regelui”.
• Alteţa Sa Regală va deschide meciul şi va oferi echipei câştigătoare trofeul “Cupa Regelui”.
• Federaţia de oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui.
• Intrarea este liberă.

Lansarea volumului aniversar “Avioanele Regelui” la Castelul Peleş,
duminică, 12 mai 2013

• Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va primi, în numele Majestăţii Sale, de la reprezentanţii Curtea Veche Publishing volumul ,,Avioanele Regelui”, la ora 13.30, la Castelul Peleş.
• Volumul este publicat de Editura Curtea Veche, într-o ediţie limitată, de 92 de exemplare, cu ocazia apropiatei aniversări de 92 de ani a Regelui.
• Va fi prezent Alteţa Sa Regală Principele Radu.

Delegaţia Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti la Castelui Peleş,
duminică, 12 mai 2013

• La ora 13.45, Alteta Sa Regală Principesa Moștenitoare va primi, la Castelul Peleş, delegaţia Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
• Delegaţia va fi condusă de prof. univ.dr. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei.
• Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va primi, în numele Majestăţii Sale Regelui, “Trofeul Hermes”. Trofeul va fi înmânat de Preşedintele CCIB.

Decorări ale unor personalităţi la Castelul Peleş,
duminică, 12 mai 2013

• În ziua de duminică, 12 mai, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va decora, în numele Majestăţii Sale Regelui, o serie de personalităţi din România, cu ocazia zilei de 10 Mai.
• La ora 14, în Holul de Onoare, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va conferi, în numele Majestăţii Sale, Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate şi Ordinul Coroana României în grad de Cavaler.
• La ora 15, în Holul de Onoare, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va conferi, în numele Majestăţii Sale, va conferi Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer şi Decoraţia Regală Nihil Sine Deo.
• Accesul presei este liber.

Dineu oficial în onoarea Societăţii Române de Radiodifuziune,
duminică 12 mai 2013

• Evenimentul va avea loc în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, duminică, 12 mai 2013, la ora 19.
• Dineul va fi precedat de ceremonia de decorare a Societăţii Române de Radiodifuziune cu Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo” cu ocazia aniversării de 85 de ani de la înfiinţare. Decoraţia va fi înmânată de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, în Sala Regilor.
• Dineul se va desfăşura în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae.
• Accesul presei este limitat.

Ceremonie de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa,
luni, 13 mai 2013

• La ora 14, va avea loc ceremonia de învestire a Majestăţii Sale Regelui Mihai cu titlul de “Doctor Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I”. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare va reprezenta pe Majestatea Sa Regele.
• Ceremonia se ve desfăşura în Sala Senatului Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I”. Va participa Alteţa Sa Regală Principele Radu.
• Prezenţa presei este limitată.

Decorări ale unor personalităţi
13 și 18 mai 2013

• În contextul celebrărilor zilei de 10 Mai, Majestatea Sa Regele va conferi Decoraţia Regală Nihil Sine Deo” actriței Carmen Stănescu, la Palatul Elisabeta, şi actriței Olga Tudorache, la Teatrul Mic. Ceremonia de la Teatrul Mic va avea loc sâmbătă, 18 mai 2013 şi va avea caracter public.

Seara Palatului Elisabeta dedicată Memoriei, 18 martie 2013

Articol preluat de pe blogul:www.princeradublog.ro/jurnal/seara-palatului-elisabeta-dedicata-memoriei-18-martie-2013/
Fotografii de Daniel Angelescu

La Palatul Elisabeta, ieri, 18 martie 2013, a avut loc a 115-a seară publică organizată de la 18 mai 2001 încoace. Serile Palatului Elisabeta sunt evenimente dedicate special de Casa Regală unor instituții, organizații, comunități locale ori profesii.

Seara Memoriei a fost organizată cu concursul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și dedicată tuturor celor care au suferit sau și-au pierdut viața apărând idealurile de libertate, democrație, independență și demnitate ale poporului român.

Seara s-a bucurat de prezența unui mare număr de personalități din societatea civilă și a unor membri ai Guvernului. Au fost prezenți ambasadori acreditați la București și ziariști. Majestatea Sa a autorizat să fie reprezentat la eveniment de mine și de Principele Nicolae.

Vă prezint mai jos discursul președintelui executiv al IICCMER, dl Andrei Muraru:

Altețele Voastre Regale,
Excelențele Voastre,
Domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor,

Ne-am adunat în această seară aici, în Casa Regelui, pentru a aduce un omgiu celor care au luptat împotriva opresiunii comuniste. Întâlnirea noastră în acest loc nu este întâmplătoare, ci este un prilej de a ne aduce aminte că, acum mai bine de 65 de ani, în Palatul Elisabeta, reprezentanții ilegitimi ai poporului, căpeteniile regimului comunist, l-au obligat pe Rege să abdice. Din acel moment, răul s-a instituționalizat: suveranitatea a fost răpită, s-a renunțat la independență, au fost oprimate drepturile și libertățile civile.

Minciuna și frica au fost, începând cu 1948, dominantele unei epoci întunecate. Niciodată însă idealurile de libertate și de democrație nu au fost definitiv pierdute, iremediabil compromise și total anihilate. Au existat oameni, nu puțini, pentru care adevărul, legea, principiile democratice au reprezentat lucruri care nu puteau fi întinate, cuantificate în funcții, în rații de mâncare sau în apartamente de bloc. Unii dintre ei sunt astăzi aici, alții au plecat dintre noi, lăsând în urma lor amintirea pe care, cu sprijinul Dvs., Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc se străduiește să o păstreze vie.

Foștii deținuți politici care au servit valorile democratice, disidenții temerari, exilații neobosiți, studenții rebeli din 1989, pe toți aceștia îi onorăm astăzi, aici. Militarii și funcționarii prigoniți, deportații alungați în vagoanele de vite, țăranii deposedați de pământ și hăituiți, bărbații care au trecut prin lagărele de muncă, femeile persecutate sau transformate în mame eroine, copiii cu destine mutilate pentru vina de a fi purtat povara dosarului, cu toții au simțit ce este durerea, ce este violența în numele utopiei.

Să ne aducem aminte și de marii noștri oameni de stat care au populat închisorile României comuniste, oamenii de litere reduși la tăcere, ziariștii interziși, artiștii anihilați, profesorii alungați de la catedră.

A ne aminti este astăzi sinonim cu viața noastră, cu trecutul nostru recent. Ne amintim și de fiii acestei națiuni care au înfruntat o epocă aparținând diverselor minorități etnice sau confesiuni religioase și pentru care au fost persecutați sub diferite forme.

Efortul nostru, al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, din ultimii 7 ani este considerabil. Sperăm că munca noastră nu este în zadar când pomenim de elevii care învață istoria comunismului din manualul editat de noi, bursierii doctoranzi ai Institutului, profesorii care vin la cursurile noastre, masteranzii noștri, studenții de la școlile de vară organizate de IICCMER. Milioanele de vizitatori ai proiectelor noastre virtuale, zecile de mii de titluri tipărite, sutele de evenimente organizate în țară și în străinătate, proiectele de lege promovate, torționarii identificați și trimiși în justiție, campaniile de investigații arheologice pentru identificarea victimelor Securității, sutele de mii de pagini de arhivă disponibile pentru publicul larg nu reprezintă doar borne ale activității noastre, ci și un instrument prin care apreciem măsura în care societatea românească de astăzi s-a vindecat. La Râmnicu Sărat vom organiza, cu sprijinul Guvernului, primul memorial din sudul României dedicat victimelor comunismului.

Acesta nu este însă doar un moment al jelirii și al reflecției, ci un imbold pentru a acționa în continuare. Interesul nostru fundamental este să luptăm împotriva uitării. Să păstrăm vie amintirea celor care s-au jertifit pentru libertate și democrație. Putem face acest lucru mult mai eficient punând bazele unui Memorial al Victimelor Comunismului. Un muzeu-memorial este o școală a viitorului, nu a trecutului.

În încheiere, vreau să mulțumesc Familiei Regale pentru că ne găzduiește în această seară și pentru susținerea necondiționată a proiectelor noastre. Este o onoare și mai ales un îndemn pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc de a continua eforturile pentru cunoașterea trecutului recent.

La împlinirea a 90 de ani de viață, Majestatea Sa Regele Mihai a rostit în fața Parlamentului: ”Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”, continuând cu o frază care este de fapt răspunsul la întrebarea de ce ne-am întâlnit noi, aici, în această seară, în casa Lui: ”Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.”

Vă mulțumesc!

http://www.iiccr.ro/