Fotografii si video de la lansarea albumului Jubileul Regelui 90 Bucuresti Libraria Bastilia

Vă invit să vizionaţi filmul şi câteva fotografii de la Lansarea “Jubileului Regelui 90” care a avut loc ieri 30 Martie 2012 la Librăria Bastilia în prezenţa ASR Principele Radu, doamnei Irene Arsene din partea Editurii Curtea Veche, doamnei Luiza Vasiliu din partea Librăriei Bastilia şi co-autorul volumului Ioan-Luca Vlad, autorul textului, alături de care am scos acest album.
Speranţa mea este că acest debut editorial va fi începutul unei frumoase colaborări şi editarea cât mai multor volume.
Vă mulţumesc celor ce au venit la lansare si celor care au achiziţionat albumul de pe site-ul Curtea Veche sau din librării.
Vizionare plăcută:

http://www.privesc.eu/Arhiva/9741/Lansarea-albumului–Jubileul-Regelui—cu-participarea-extraordinara-a-ASR-Principelui-Radu-al-Romaniei
Credit foto: Mădălina Corina Diaconu

Advertisements

Valorile Regalităţii: Legea Fundamentală, simbol al tradiţiilor, demnităţii şi continuităţii istorice a poporului român (2)

de Romulus Dan Busnea

Motto (din creaţia proprie, căci, potrivit zicalei, tot românul s-a născut poet): În verva totalitaristă a acestui veac de încă roşu aprins,/ caut democraţia,/ călcând pe-acelaşi roşu ce parcă nu se mai vrea stins.

Pornind de la aceste versuri comico-tragice ce caracterizează o Românie a unei cruntei realităţi, parcă mereu umbrită de un trecut de care nu se poate curând desprinde, unul ce se reflectă chiar şi în prezent prin neâmplinirile omului acestei epoci a fărădelegii, a idealurilor în mare parte zădărnicite, mă simt nevoit a trage în continuare acel semnal de alarmă, întru retrezirea şi redeşteptarea naţiunii române. Nu sunt singurul, nici primul şi nici ultimul. Ci doar unul, ca mulţi dintre voi, ce îşi doresc mult râvnita schimbare, mult aşteptata şi mult dorita viaţă cu adevărat liberă, decentă, demnă, necenzurată, fără de minciuni şi fără de iluzii ce bat câmpul în lung şi lat. Şi semnalul meu de alarmă, vizează de această dată, spre aducere aminte, un fapt istoric, întâmplat în urmă cu 89 de ani, din păcate aproape uitat: Constituţia României, promulgată de către Regele Ferdinand I şi publicată în Monitorul Oficial la 29 martie 1923, o constituţie cu un profund caracter democratic, ce a corespuns întru totul unei reale necesităţi istorice. Să ne aducem aminte aşadar, că Legea fundamentală a statului român din 1923 avea 8 titluri şi 138 articole, păstrând principiile esenţiale stabilite în 1866, cu privire la puterile statului. Puterea executivă era încredinţată Regelui, care o exercita prin intremediul Guvernului format din miniştri, care pentru toate actele îndeplinite în exercitarea puterii, aveau o triplă şi enorm de mare răspundere, respectiv politică, faţă de corpurile legiuitoare; penală, în faţa Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie; civilă, faţă de orice parte vătămată. Prerogativele Regelui au rămas cele stabilite prin Constituţia din 1866, dar în realitate erau diminuate, ca urmare a creşterii rolului Parlamentului ales prin vot universal. Iată ce era stipulat în articolul 87 din Constituţia de la 1923: ,,Persoana Regelui este inviolabilă. Miniştrii lui sunt răspunzători. Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act”. De asemenea, pentru întregul stat, exista o singură Curte de Justiţie şi Casaţie, care putea judeca constituţionalitatea legilor şi le putea declara inaplicabile pe cele care erau contrare Constituţiei. Foarte important era şi faptul că, prevederile Constituţiei din 1923, puneau în prim plan proprietatea, ca funcţie socială, ce presupunea ca interesele colectivităţii să primeze asupra celor individuale.

În căutările mele, am dat de un remarcabil punct de vedere al profesorului universitar şi publicistului Alexandru Muraru, publicat cu ceva vreme în urmă, dar care, pentru logica şi obiectivitatea discursului, merită a fi reluat, ca o provocare pentru o temă mereu actuală, mereu întrebătoare, cu raportare strictă la actul de la 1923: actuala Constituţie corespunde aspiraţiilor naţionale şi eforturilor de integrare europeană? Este ea un act fundamental elaborat în sprijinul pluralismului şi al democraţiei menit să scoată societatea românească din starea de ilegitimitate în care se zbate de la 1947 încoace? (de văzut şi punctul de vedere al istoricului Şerban Papacostea- ,,Monarhie şi Constituţie”, articol publicat în Revista 22, Nr.20/15-21 mai, 2007).

Dar iată şi textul de care vă vorbeam şi pe care, alături de autorul său, şi cu acceptul Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vi-l propun spre reflectare şi analiză:

Dezbatere de Ziua Constituţiei. Constituţia din 1923 vs Constituţia din 2003. Ce ar câştiga şi ce ar pierde politicienii?

Constituţia României va fi cu adevărat respectată abia atunci când va deveni un simbol al tradiţiilor şi al demnităţii, precum şi un far a continuităţii noastre istorice pierdute. O revenire la Constituţia din 1923 ar schimba fundamental arhitectura constituţională, sistemul de vot, sistemul de partide, structura instituţiilor şi ar revoluţiona întreg sistemul politic românesc, cu toate componentele sale. În comparaţie cu actuala constituţie a României, în vigoare din 2003, actul fundamental din 1923 este un document suplu, clar, concis, chiar suprinzător de simplu şi scris într-un limbaj extrem de accesibil. Actul fundamental din 1923 a reprezentat una din cele mai evoluate şi moderne constituţii ale vremii. Constituţia din 1923 vs Constituţia din 2003. Ce ar câştiga şi ce ar pierde politicienii?

Între dezbaterile ocazionate de mesajul Regelui Mihai, în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, din octombrie 2011, declaraţiile politicienilor s-au „remarcat” în principal prin acelaşi discurs dublu cu care ne-am obişnuit. Dacă mesajul în sine a fost apreciat în majoritatea luărilor de poziţie, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre eventualele implicaţii constituţionale ale acestui eveniment. De teamă, din conformism, din necunoştinţă de cauză, oamenii noştri politici s-au declarat, în marea lor majoritate, republicani, deşi acest lucru nu înseamnă doar apartenenţa la un stat republican.

Pentru cei care au jurat credinţă naţiunii române pe constituţia republicană (şi în aceeaşi măsură pe Biblie), în momentul investirii lor cu o funcţie reprezentativă sau executivă, argumentul că apelul la monarhie ar fi de fapt sperjur, care îi inculpă şi (eventual) compromite, nu are temei. Jurământul îi îndeamnă la a respecta Constituţia şi nicidecum la a nu o pune în discuţie. O interpretare abruptă a legii fundamentale ar însemna ca politicienii care optează pentru revenirea regalităţii sau constituţionaliştii care interpretează şi propun modificări să fie de-a binelea judecaţi şi eventual condamnaţi. Câţi dintre aleşii neamului au citit oare, cum se cuvine, actuala constituţie şi câţi dintre ei au avut deprinderea de a se uita la celelalte legi fundamentale ale României?

De aceea, am considerat că un exerciţiu binevenit este acela de a evalua care ar fi eventualele câştiguri şi/sau pierderi, pentru clasa politică românească, în cazul revenirii la Constituţia din 1923, aşa cum s-a propus în reptate rânduri, mai ales la începutul anilor `90.

Actul fundamental din 1923 a reprezentat una din cele mai evoluate şi moderne constituţii ale vremii
Ce ar câştiga politicienii?

1.Un şef al statului imparţial, care nu ar mai distribui puterea în funcţie de interesele formaţiunii/coaliţiei din care provine
Cel mai mare câştig, pentru oamenii politici, ar fi, cu siguranţă, un şef al statului imparţial, care nu ar mai distribui puterea în funcţie de interesele formaţiunii/coaliţiei din care provine. Această stare de fapt ar credibiliza enorm întreg sistemul politic şi ar responsabiliza simţitor atât electorii, cât şi reprezentanţii lor. Regele este un personaj, prin esenţa sa, deasupra partidelor şi a sistemului politic şi de aceea imixtiunea sa este irelevantă, având în vedere o domnie care se întinde, în cele mai multe cazuri, pe decenii.

2. O distribuţie pe orizontală a puterii, o garanţie necesară pentru prevenirea abuzurilor

Niciun monarh modern, european, nu-şi compromite domnia făcând alegeri împotriva normelor constituţionale sau împotriva votului popular, aşa cum sunt destule cazuri cu preşedinţii de republici. Potrivit Constituţiei (din 1923), puterile regelui, în cazul unei restauraţii, ar fi ereditare, iar în cazul lipsei unui moştenitor, Parlamentul va fi pus în postura de a decide cine va fi succesorul la tron. Spre deosebire de constituţia actuală, cea din 1923, stipulează că, în cazul decesului şefului statului, sau a imposibilităţii de exercitare a atribuţiilor, acestea vor fi preluate, în mod automat, de o „locotenenţă regală” formată din 3 persoane. De asemenea, miniştrii cabinetului vor fi cei care vor prelua atribuţiile contituţionale ale regelui, până la „suirea pe tron” a succesorului; nu şeful senatului s-ar instala la conducerea statului, cum s-ar întâmpla acum. Aşadar, o distribuţie pe orizontală a puterii, o garanţie necesară pentru prevenirea abuzurilor.

3. Ar creşte gradul de responsabilitate al şefului statului faţă de propriul cabinet şi ar evita situaţiile de blocaj

Raporturile dintre şeful statului şi Guvern ar fi modificate substanţial. În principal, ar creşte gradul de responsabilitate al şefului statului faţă de propriul cabinet: „Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui”. Deşi nu există un modus operandi în desemnarea primul-ministru, Constituţia din 1923 are „neşansa” că nu a fost contemporană cu situaţiile absurde, întâlnite în special după 2004. Până în 1947, regele numea preşedintele consiliului de miniştri, care avea datoria de a forma cabinetul şi a merge cu acesta în faţa camerelor reunite, pentru votul de investitură. Ca în majoritatea cosntituţiilor monarhice, nu sunt prevăzute situaţii de blocaj, cu termene şi reluări repetate ale votului parlamentar (aşa cum prevede şi constituţia noastră din 2003).

4. În cadrul unei monarhii, mecanismul politic de investire a executivului nu face obiectul unei dispute , ci a unui conses

Mecanismul politic de investire a executivului, în cadrul unei monarhii, nu face obiectul unei dispute, ci a unui conses, iar practica politică din Marea Britanie este elocventă, în acest sens. Responsabilitatea miniştrilor şi a regelui ar fi, de asemenea, sporită. Conform legii fundamentale din 1923, „Nici un act al regelui nu poate avea tărie, dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act”. Imunitatea membrilor Guvernului ar fi, de asemenea, mai bine definită. Trimiterea acestora în faţa justiţiei s-ar putea face direct de către rege sau de către camerele parlamentului, însă doar o comisie formată din judecători (desmenaţi prin tragere la sorţi) ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea decide începerea umăririi penale. Astfel, dispare un instrument periculos din mâna şefului statului, instrument care a doborât, în ultimii ani, guverne şi a creat o situaţie fără precedent în Europa.

5. Mesajele tronului în faţa parlamentului ar reprezenta o constanţă şi nu un factor de presiune legitimă la adresa exerciţiului parlamentar

Mesajul tronului, rostit în faţa reprezentanţilor naţiunii la începutul fiecărei noi sesiuni parlamentare, ar reprezenta, în România de astăzi, o constanţă şi nu un factor de presiune legitimă la adresa exerciţiului parlamentar. În cazul unei restauraţii, mesajul regelui ar pune pe agendă problemele curente şi priorităţile generale în materie politică internă şi externă. Ca un un profund exerciţiu democratic, acesta nu ar rămâne fără ecou, pentru că, aşa cum arată documentul din 1923, parlamentul ar da la rândul său, răspunsuri cu privire la mesajul tronului.

6. Curtea Constituţionale nu ar exista, atribuţiile ei ar fi suplinite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-ar ridica presiunea politică din controlul de constituţionalitate

Legea fundamentală din 1923 nu prevede o curte constituţională, ci atribuţiile acesteia ar fi suplinite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Marele câştig pentru clasa politică ar fi acela că ar ridica presiunea politică din controlul de constituţionalitate, iar decizia asupra actelor normative nu ar mai fi rodul unei negocieri între reprezentanţii partidelor şi instituţiilor statului. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi cei care s-ar pronunţa cu privire la concordanţa dintre actul fundamental şi legile ţării. Totodată, Înalta Curte va fi cea capabilă să decidă asupra conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, nefiind nevoie de structuri speciale care să se substituie instituţiilor deja existente. Cacofonia instituţională e o parctică des întâlnită în România de astăzi.

7. De vreme ce votul ar fi obligatoriu, ar creşte responsabilitatea şi interesul cetăţenilor faţă de reprezentanţii lor

Repunerea în drepturi a Constituţiei din 1923 ar modifica fundamental structura şi logica funcţionării Parlamentului României. De vreme ce votul ar fi obligatoriu, responsabilitatea cetăţenilor faţă de reprezentanţii lor ar creşte, odată cu sporirea interesului pentru cea mai importantă instituţie într-o democraţie.

8. Senatul ar fi o adevărată cameră reprezentativă, compusă din senatori aleşi şi senatori de drept, recâştigându-şi astfel statutul de cameră superioară

Dacă în ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, modificările nu ar fi substanţiale, odată cu reactivarea legii fundamentale din 1923, Senatul ar fi astăzi o adevărată cameră reprezentativă. Ea ar fi compusă din „senatori aleşi” şi „senatori de drept”, recâştigându-şi astfel pe deplin statutul de „cameră superioară”.

Consilierii locali şi cei judeţeni ar avea dreptul să desemneze, prin vot, câte un senator pentru fiecare judeţ. Patronatele şi sindicatele ar avea, de asemenea, maxim 6 reprezentanţi legitimi în Senat. Fiecare universitate ar fi reprezentată, în forul democratic al naţiunii, printr-un senator, contribuind, astfel, activ şi direct, la fabricarea politicilor educaţionale. De asemenea, calitatea de „senator de drept” ar fi atribuită moştenitorului tronului (cu drept de vot doar după vârsta de 25 de ani), patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, capilor cultelor recunoscute (cu peste 200.000 de adepţi) şi preşedintelui Academiei Române.

În acelaşi timp, în componenţa senatului ar mai intra foştii demnitari: prim-miniştri (care au fost în funcţie cel puţin 4 ani), miniştri (cel puţin şase ani de mandat în una sau în mai multe guvernări), senatori şi deputaţi (cel puţin 10 legislaturi), şefi ai statului major (cel puţin 4 ani în funcţie sau 3 luni în timp de conflict armat), preşedinţi ai Înaltei Curţi (cel puţin 4 ani în funcţie). Astfel, toate breslele şi seniorii reprezentativi instiuţionali ar contribui cu know how şi prestigiu la întărirea legitimităţii Parlamentului.

9. Sistemul judecătoresc ar beneficia de aportul curţilor cu juri

Sistemul judecătoresc – ale cărui hotărâri s-ar pronunţa în virtutea legii şi s-ar executa „în numele regelui” – ar beneficia de aportul curţilor cu juri în deliberarea asupra cauzelor.
10. Constituţia ar putea fi revizuită mult mai uşor

Un alt avantaj al actului fundamental de acum 90 de ani pentru politicienii actuali, ar fi, de asemenea, posibilitatea unei modificări facile a constituţiei. Dacă astăzi, celebrul articol privind „limitele revizuirii” blochează orice iniţiativă de punere în discuţie a anumitor dispoziţii, Constituţia din 1923 precizează contrariul. Ea „poate fi revizuită în total sau în parte din iniţiativa Regelui sau a oricăreia din Adunările leguitoare”.
Ce ar pierde politicienii?
1. Nu ar mai avea influenţă asupra şefului statului

Nu foarte multe. Cea mai mare pierdere ar privi lipsa influenţei asupra şefului statului. Într-o monarhie, partidele, liderii, suporterii lor nu mai pot face presiuni asupra acestuia şi nu-i pot schimba deciziile.

2. Nu ar mai avea influenţă asupra sistemului judecătoresc

De asemenea, omenii politici ar pierde cu siguranţă influenţa lor asupra sistemului judecătoresc, curţile cu juraţi fiind, potrivit practicii şi studiilor, infinit mai greu de „cumpărat” decât completele de 1, 3 sau 5 judecători.

3. Nu ar mai avea influenţă asupra deciziilor constituţionale

Influenţa oamenilor politici asupra deciziilor constituţionale ar diminua capacitatea lor de a negocia şi a schimba interese. Senatul, prin componenţa sa, nu va mai fi un bun „politgon” pentru partide, care îşi vor pierde astfel influenţa asupra acestei camere. Votul obligatoriu va diminua, totodată, forţa unui sistem bipartid sau tripartid şi va scădea ponderea importanţei votanţilor fideli maşinăriilor formaţiunilor politice.

Astfel, Constituţia din 1923 ar schimba fundamental arhitectura constituţională, sistemul de vot, sistemul de partide, structura instituţiilor şi ar revoluţiona întreg sistemul politic românesc, cu toate componentele sale. Se cuvine să spunem, în final, că, în comparaţie cu actuala constituţie a României, în vigoare din 2003, actul fundamental de acum aproape 90 de ani este un document suplu, clar, concis, chiar suprinzător de simplu şi scris într-un limbaj extrem de accesibil.
Nu trebuie să fii jurist ca să înţelegi absolut tot ce e scris acolo. Stabilitatea unui act fundamental stă în supleţea sa, şi nu în încărcătura de articole, norme, prevederi, drepturi etc. SUA au o constituţie din 7 articole, la care s-au adăugat, în timp, 27 de amendamente, tocmai pentru că un act fundamental nu trebuie să conţină lucruri inutile şi care se pot stabili prin alte categorii de acte normative. Constituţia României va fi cu adevărat respectată abia atunci când va deveni un simbol al tradiţiilor şi al demnităţii, precum şi un far a continuităţii noastre istorice pierdute”. (articol publicat pe site-ul ,,Spune şi tu!”, de Alexandru Muraru, 08/12/2011)
Potrivit Constituţiei din 1923, România era o monarhie constituţională, stat naţional, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil, în care, Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic, fiind unul bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și având rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității Guvernului României.

Sursa: http://www.princeradublog.ro/atitudini/

CASA REGALĂ ŞI UE de AURORA MARTIN

Evidenţele arată că preocupările Casei Regale faţă de românii din Republica Moldova, sunt coerente şi constante, şi nu doar de natură conjuncturală. Pe blogul “România, altfel”, ASR Principele Radu postează, la împlinirea a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România, un articol publicat în ziarul “Timpul” în 2008, în care sintetizează aproape 30 de ani de istorie, de la adoptarea Declaraţiei de Unire (1918), până la Tratatul de la Paris (1947), prin care Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria erau returnate la URSS.

Vizita ASR la Bruges, la invitaţia Colegiului Europei, cu ocazia Săptămânii Naţionale a României şi Republicii Moldova, a constituit un context european ideal pentru ca ASR să îmbine, într-un discurs inspiraţional şi extrem de bine articulat, două teme complementare: legatura istorică dintre România şi Moldova şi politica de vecinatate a UE. Discursul a scos la iveală aspecte mai puţin cunoscute sau demult uitate din istoria celor două ţări, a căror legatură temeinică a constituit-o monarhia, dovedind astfel că un reprezentant al Casei Regale este poate cel mai în măsură să “mărturisească” străinilor istoria noastră comună.

Exprimîndu-şi încântarea de a lua cuvântul alături de ambasadorii la UE şi în Belgia ai ambelor state, reprezentanţi ai puterii politice actuale, a subliniat că invitaţia reprezintă o recunoaştere a valorii simbolice a Casei Regale. Din 1997, când Familia Regală a revenit din exil, Alteţa Sa şi Casa Regală au fost aproape atât de viaţa politică internă, oferind sprijin guvernelor să îşi îndeplinească misiunea, cât şi de viaţa politică externă, promovînd imaginea României prin relaţiile diplomatice ale Casei Regale.

Pentru a face publicul să înţeleagă mai bine legatura istorică dintre cele două ţări, ASR a prezentat mai întâi contextul istoric şi “vecinatatea” agresivă şi dominatoare de la jumătatea secolului XIX, ce a menţinut zona într-o continuă transformare radicală şi violentă, vorbind apoi despre apariţia şi evoluţia monarhiei, “venită din Europa”, pentru a oferi stabilitatea atât de râvnită. În acest context, i-a prezentat pe regii României şi impactul lor pozitiv asupra ţării, până la instalarea comunismului, perioadă în care, “vecinatatea” a devenit mai degrabă ceva “înspăimântator”, ceea ce făcea ca familia să fie singurul spaţiu de siguranţă al individului.

Ajungînd la perioada post comunistă, discursul a insistat pe de o parte pe dificultatea celor două state vecine de a se reobişnui ca vecini, după ce, sub dominaţia URSS, comunicarea lor prin călătorii sau mass media a fost inexistentă, pe de altă parte pe frustrările actuale ale regiunii noastre de a nu fi complet înţeleasă de restul Europei, dat fiind că istoria şi experienţa noastră nu este comunicată integral.

Făcînd referire la volumul “Provisional Romania”, ASR a vorbit despre entuziasmul său iniţial faţă de integrarea Romaniei în UE, dar şi despre declinul calităţii administraţiei publice în intreaga Europă, lipsită de liderii politici de odinioară precum Adenauer, Thatcher, Roosevelt. Un bun prilej de a aminti, în această prestigioasă instituţie europeană, despre un alt tip de putere decât cea politică, obţinută prin alegeri, respectiv despre puterea dată de cunoaştere, singura ce poate aduce soluţii la situaţia actuală.

Colegiul Europei este cel mai specializat institut de studii europene postuniversitare din Europa şi primul de acest gen din lume, profund legat de întreaga istorie a construcţiei europene, formînd lideri şi specialişti europeni. Înfiinţat în urma Consiliului de la Haga din mai 1948, scopul Colegiului Europei era acela de a educa viitorii lideri ai Europei, pentru a nu se mai ajunge vreodată la razboi, folosindu-se o formulă de convieţuire permanentă pe parcursul unui an academic, pentru a crea renumitul “spirit al Bruges-ului”.

În prezent, campusul din Bruges, reuneşte 56 de naţionalităti, din statele membre şi nu numai, printre care şi 6 studenţi români şi 7 studenţi din Republica Moldova, admişi printr-un proces de selecţie extrem de competitiv, ce se pregatesc pentru a ocupa poziţii de specialişti ai politicilor europene fie în cadrul instituţiilor europene, fie în administraţia publică centrală din ţările de origine. Printre absolvenţii faimoşi ai Colegiului Europei se numără Helle Thorning-Schmidt, Primul-Ministru al Danemarcei, Alexander Stubb, Ministrul Afacerilor Europene şi Comerţului în Finlanda, Helen Wallace, renumit profesor, sau Ion Jinga, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Spaţiul ideal aşadar, în care, prin prezenţa ASR Principelui Radu, tinerii din elita internaţională, viitori decidenţi ai Europei, să aibă acces la imaginea unei Românii pe care să-şi dorească să o exploreze în potenţiale parteneriate politice, economice şi culturale.

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/casa-regala-si-ue-de-aurora-martin/

Apariţie TVR3

Dragi prieteni,
Vă invit să vizionaţi emisiunea Regional Cafe de mâine 29 Martie 2012 ora 7:30 în care eu împreună cu Consilierul Privat Onorific al Familiei Regale Ioan-Luca Vlad, vor încerca să vă prezinte albumul Jubileu 90 al cărui autori suntem. Gazda emisiunii va fi Măriuca Mihailescu. Lansarea albumului va fi vineri 30 Martie 2012 la Librăria Bastilia, Piaţa Romană Nr.5.
Vizionare plăcută şi aştept cu nerăbdare reactiile voastre.

Lansarea albumului „Jubileul Regelui 90”

Dragi prieteni,
Am deosebita plăcere de a vă invita la lansarea albumului de imagini intitulat “Jubileul Regelui 90” de Ioan Luca Vlad şi Daniel Angelescu. Iată mai jos comunicatul de presă si invitaţia:

Curtea Veche Publishing şi Bastilia Librarium au plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare a albumului „Jubileul Regelui” de Ioan-Luca Vlad și Daniel Angelescu. Evenimentul va avea loc vineri, 30 martie, la librăria Bastilia (Piața Romană, nr. 5) începând cu ora 19.00, în prezența ASR Principelui Radu al României. La eveniment vor lua cuvântul Principele Radu, autorii, Ioan-Luca Vlad şi Daniel Angelescu, Iren Arsene, Managing Partner Curtea Veche Publishing şi Laura Albulescu, director de imagine Bastilia Librarium.
Albumul „Jubileul Regelui” este un omagiu cu ocazia aniversării unei personalităţi care a reprezentat, prin viaţa şi activitatea sa, un model de urmat pentru poporul român.

Caracterul unic al celei de-a 90-a aniversări a Majestăţii Sale Regelui Mihai I a fost marcat în 2011 printr-o serie de manifestări care au antrenat nu doar Familia Regală şi unele dintre familiile domnitoare din Europa şi din lume, dar şi întreaga societate românească.

Invitaţia adresată Regelui de a vorbi în faţa Parlamentului României, convocat în Şedinţă solemnă, a însemnat reluarea unei tradiţii care fusese întreruptă brutal de regimul comunist şi reintrarea într-o normalitate pe care românii păreau că au uitat-o.

„Editura Curtea Veche are meritul de a fi adus, atât de prompt, o mărturie editorială a acestui eveniment nepereche din prezentul și din istoria României. Un moment de reflecție asupra devenirii noastre ca națiune, în ultimele nouă decenii, asupra virtuților, slăbiciunilor, mersului pe loc, dar și asupra extraordinarelor lucruri pe care românii au reușit să le realizeze, ca societate și individual, în acest aproape un secol din istoria noastră.” (ASR Principele Radu al României)

Ioan-Luca Vlad este Avocat, Baroul Bucuresti si Consilier Privat Onorific al Familiei Regale.
Daniel Angelescu este fotograf al Familiei Regale și a fost martorul multor evenimente ale Casei Regale, din ultimii patru ani.

DRAMA UNORA,CĂPĂTUIALA ALTORA de AURORA MARTIN

Chevron, Acta, Roşia Montana – au în comun indiferenţa guvernaţilor faţă de cetăţeni, atâta vreme cât, deşi, în cele trei cazuri, semnarea acordurilor afectează libertăţile civile, echilibrul ecologic şi sănătatea locuitorilor, nu s-a organizat o dezbatere publică, pentru consultarea celor care urmeză să suporte consecinţele.

Interesele financiare primează şi în cazul Chevron, fapt pentru care autorităţile guvernamentale şi cele locale tratează cu superficialitate ceea ce ar putea deveni un adevărat masacru ecologic: exploatarea gazelor de şist prin fracţionarea hidraulică, una dintre cele mai poluante şi mai controversate tehnologii, interzisă astăzi în America şi în multe ţări din Europa.

Metoda constă în pomparea până la 3 km adâncime a milioane de litri de apă, amestecată cu 596 de substanţe chimice, dintre care unele cancerigene, pentru a dizolva rocile şi a elibera gazele prinse între ele. Acest amestec toxic, pătruns în pânza freatică poate avea consecinţe dezastruoase pentru agricultură şi poate infecta apa potabilă, punînd în pericol orice organism viu. Arsuri ale pielii şi căilor respiratorii, căderea părului, pierderea mirosului şi gustului sunt doar câteva dintre efectele imediate asupra locuitorilor din zonă. În plus, pentru o singură extragere, se folosesc între 80 şi 300 de tone de chimicale, din care se eliberează în atmosferă substanţe radioactive şi compuşi organici volatili extrem de toxici, ce provoacă spărturi în stratul de ozon. Detonările de explozivi la adâncimi de până la 3 km provoacă minicutremure de suprafaţă, ce se pot asocia cu alunecări locale de teren.

Reprezentanţii Chevron declară că nu exită pericol, atâta vreme cât căptuşesc sondele cu oţel şi cu ciment. Presa americană relatează, însă, cazul primarului din Dish, Texas, care, în 2007, a ales să părăsească zona, aflată în apropierea exploatării unui zăcământ de gaze de şist, pentru că cei 200 de locuitori se plângeau de sângerări, ameţeli şi afecţiuni circulatorii, însuşi fiul său fiind afectat: „Copilul avea mâinile pline de sânge, era sânge pe pereţi şi casa noastră arăta de parcă s-ar fi comis o crimă în ea” (interviu al primarului Calvin Tillman in „Huffington Post”). În plus, măsurătorile aerului arătau un ridicat nivel de benzen în zonă, produs chimic cu efecte cancerigene, iar apa căpătase miros de chimicale şi, în unele locuri, chiar lua foc.

Statul român a acordat gigantului petrolier Chevron din SUA autorizaţie de explorare a zonelor Bârlad, Bihor, Craiova şi Dobrogea, pentru stabilirea valorii zăcământului şi a oportunităţilor de exploatare. La Bârlad, se prevede ca în această vară să se dea drumul primei sonde de extracţie. „Prospecţiuni SA” a închiriat 7000 de metri pătraţi în extravilanul comunei Banca şi a obţinut de la Consiliul Judeţean Vaslui autorizaţia nr 45/15.07.2011, pentru a construi un depozit de explozibil. Chevron a primit drepturile de concesiune asupra perimetrului deţinut în zona Bârlad, pentru suma de 25 milioane de dolari, de la „Regal Petroleum”, una dintre firmele lui Frank Timiş. „Gabriel Resources” este o altă companie deţinută acelaşi om de afaceri, companie implicată în altă afacere cu consecinţe dezastruoase din punct de vedere ecologic – „Roşia Montana”.

Exploatarea gazelor de şist ar face ca dependenţa ţărilor europene de gazul rusesc să scadă de la 27% la 13%, iar ţările care au astfel de resurse în Europa Centrală şi de Est sunt Polonia şi Ucraina şi, mai reduse, Ungaria, România şi Bulgaria. Polonia este singura ţară care a ales să exploateze gazele de şist printr-o companie de stat, în rest afacerea intrînd pe mâna unor companii private.

Parlamentul bulgar a adoptat un moratoriu pe termen nelimitat împotriva extragerii gazelor de şist şi a retras licenţa de exploatare. În data de 27 ianuarie 2012, s-a organizat o acţiune de protest împotriva extragerii gazelor de şist, în faţa Ambasadei României din Sofia. Maria Cristova de la Universitatea Tehnică din Sofia a declarat: „Românii nu sunt deloc informaţi cu privire la această situaţie deosebit de gravă!”

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi a susţinut că România nu va lua exemplul Bulgariei şi nu va interzice extragerea gazelor de şist.

Statul român nu îşi iubeşte cetăţenii şi, în consecinţă, nu numai că nu îi protejează, dar îi vinde la primul troc profitabil pentru interesele unui grup de profitori. Aceştia se numesc, de ceva vreme: guvernanţi.

Sursa : http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/drama-unoracapatuiala-altora-de-aurora-martin/?awesm=fbshare.me_AghfZ&utm_campaign=&utm_medium=fbshare.me-facebook-post&utm_source=facebook.com&utm_content=fbshare-js-large

TREZIŢI-VĂ, ROMÂNIA E BOLNAVĂ ! de AURORA MARTIN


Bombardaţi continuu cu informaţii despre lupte şi interese politice, neglijăm adesea preocuparea pentru binele personal al cetăţeanului, singurul în slujba căruia, de fapt, ar trebui să stea acţiunile guvernanţilor. Numai astfel îmi explic interesul scăzut faţă de o statistică alarmantă: în România, în 2010, s-au înregistrat 193 de cazuri de rujeolă, în 2011 au crescut la 3270, iar anul acesta, numai la sfârşitul lunii ianuarie, existau deja 4200 de îmbolnăviri, în condiţiile în care perioada anuală maximă de creştere a numărului cazurilor este februarie – mai.

Mi-ar fi prins bine să fi fost avertizată asupra acestor date şi asupra simptomelor rujeolei înainte de a chema salvarea, noaptea trecută, sub bănuiala unei toxinfecţii alimentare şi de a fi purtată la două spitale, după ce la telefon mi se recomandase „un claritin, şi trece până dimineaţă.” Am fost chiar certată de prima doctoriţă, că am umblat toată ziua prin mulţime, infectând atâţia oameni, şi am venit noaptea la spital, să deranjez salvarea şi medicul de gardă!

Acolo abia am aflat îngrozită că rujeola se instalează cu 4 zile înainte de erupţie şi, în tot timpul ăsta, eşti contagios, că orice încăpere în care intri este contaminată cel puţin două ore, că femeile însărcinate care ţi-au stat alături riscă să dea naştere unor copii malformaţi. Dacă aş fi ştiut că febra, somnolenţa, lăcrimarea ochilor, un mic ganglion în spatele urechii, în zona cervicală, inghinală sau la axilă sunt semne de rujeolă, nu aş fi aşteptat atâtea zile să ajung la medic.

Am făcut un bilanţ al ultimelor 4 zile: am vizitat birourile colegilor de serviciu, majoritatea cu copii acasă şi o colegă însărcinată, am luat 5 taxiuri, am mers în 2 restaurante, am folosit 3 lifturi, am fost la o dezbatere la Senat, unde am stat la aceeaşi masă cu dl. Geoană, dna Plăcintă, cancelarul Casei Regale şi alte 30-40 de persoane, am moderat dezbateri la filme în cadrul Festivalului One World Romania, în faţa a 4 săli de cinema pline. În salvarea ce mă purta spre spitalul de boli infecţioase, m-am făcut mică sub povara ce îmi apăsa pe umeri. Lipsa de informare m-a făcut ca, timp de 4 zile, să fiu o adevărată bombă virală umblătoare, un pericol pentru toţi cei apropiaţi sau cunoscuţi şi pentru atâţia necunoscuţi!!!

Am scris acest articol din responsabilitate socială. Deşi numai la acest spital vin zilnic 40 – 50 de bolnavi de rujeolă, Ministerul Sănătăţii şi mass media nu au declanşat o campanie naţională de conştientizare a cetăţeanului şi îl lasă să creadă că e o boală uşoară a copilăriei. Ne-am lipsi uşor de un număr de reclame la ţigări şi băuturi, pentru a fi avertizaţi din oră în oră asupra gravităţii epidemiei, şi a simptomelor. Fiecare am putea diminua puţin extinderea bolii. E adevărat, însă, că astfel de mesaje nu produc banii aduşi de ţigări şi alcool. Ba, din contră, neglijarea epidemiei aduce statului mai multe venituri din vânzarea medicamentelor.

Rujeola s-a extins anul trecut şi în vestul Europei, înregistrând 26.000 de îmbolnăviri şi nouă morţi, dintre care 14.000 şi şase morţi numai în Franţa. Acolo s-a şi lansat o campanie de vaccinare, după ce secretarul general al Sănătăţii a declarat: „Ţara noastră pur şi simplu nu-şi poate permite să aibă morţi, spitalizări costisitoare şi dureroase şi întreruperi ale lucrului sau ale şcolii, din cauza unei boli care poate fi prevenită cu ajutorul unui vaccin”

Oare statul român îşi permite?! Oare statul român de ce îşi permite?!

Am scris acest articol şi ca o scuză publică faţă de toţi cei pe care, fără ştiinţa mea, i-am contaminat. E adevărat că rujeola nu omoară decât în foarte puţine cazuri, însă gândul că ai produs atâta rău îţi omoară clipele de linişte, atunci când îţi pasă de cei din jur. E un chin suplimentar, care ar trebui adăugat la efectele bolii, un chin pentru care nu există medicamente.

Suesa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/treziti-va-romania-e-bolnava-de-aurora-martin/