Workshop foto catwalk organizat de Yellow Store cu Sebastian Enache

Sâmbătă am luat parte la Workshop-ul Foto Catwalk organizat de Yellow Store prezentat de fotograful Sebastian Enache. Am facut cunoștință cu noțiuni de fotografie de podium și cu tehnica necesară de care trebuie să dispui la fotografierea unui astfel de eveniment, într-o discuție deschisă și captivantă. Partea teoretică s-a desfășurat în fața magazinului Yellow Store din Sun Plaza Shopping Center iar partea practică la etajul mall-ului pe podiumul amenajat pe care au defilat câteva modele purtând colecțiile brandurilor prezente în Sun Plaza Shopping Center. A fost o adevarată plăcere să iau parte la acest workshop unde am vorbit aceeași limbă, cea a fotografiei.
Mulțumesc Yellow Store, mulțumesc Sebastian Enache.
Aici am câteva fotografii realizate la defilare:

Advertisements

Basm de la Concursul International “Basmele Reginei Maria” ediția 2012 de Anca Maria Tache

Pădurea privighetorilor

A fost odată ca niciodată. A fost…pe când puricii purtau veșminte cusute în fir de aur de mâna ursitoarelor, o pădure mare și frumoasă, o pădure misterioasă, cunoscută în toată lumea pentru cântul deosebit al privighetorilor ce locuiau într-însa.

Această pădure era însă păzită de un blestem. Oricine pătrundea aici și auzea cântecul păsărilor surzea. Atât de puternic era glasul privighetorilor, acestea având cuiburi așezate în coroanele fiecărui copac din sutele care umbreau acel pământ.

Notele muzicale ale măiestrelor păsări izbucneau doar la lăsarea serii, încântând ținuturile vecine până la a doisprezecea milă, iar în nopțile cu lună plină cântecul se transforma în acorduri cristaline de vioară și din depărtare se vedeau pâlpâind, printre crengile copacilor, luminițe scânteietoare. Se spune însă că, de la marginea pădurii nu se auzea nici măcar un sunet și nu se vedea strop de lumină, doar un întuneric adânc și apăsător care te absorbea spre sufletul unui iad negru…negru.

Acest întuneric era umbra unui Paradis, care la rândul lui își lua lumina din alt Paradis. În miezul desișului negru, privighetorile cântau, iar din pliscurile lor se înâlța spre cer, prin abur, praf auriu, unindu-se de la fiecare pasăre în parte într-un norișor. Era un spectacol minunat, dar nimeni nu-l putea vedea. Cel puțin, încă nimeni nu-l văzuse. Dar exista un ales…doar unul.
La marginea pădurii, veștejită de trecerea anilor zăcea o căsuță ponosită în care locuiau un bărbat văduv și fiica lui Kore. Acesta însă, era mai tot timpul plecat prin cătunele vecine, muncind prin curțile sătenilor, câștigându-și astfel traiul.
Kore, o fată în vârstă de șaptesprezece ani, slăbuță și slută a crescut mai mult singură, întunecimea pădurii punându-și oarecum amprenta asupra aspectului ei.

Într-una din zile, pe când se afla singură, respectându-și ritualul zilnic de curățire a căsuței, observă că sub preșul din mijlocul odăii, podeaua era tăiată sub forma unui capac dreptunghiular, ce părea a fi o trapă. Kore trase puternic de aceasta și spre uimirea ei, i se înfățișă un întunecat tunel subteran. Lângă capacul proaspăt deschis, de unde se înălța un miros rânced de pământ, se zărea inscripționate câteva cuvinte: ” Ferește-te de duhuri; dacă sunt rele te vor atrage în infern; dacă sunt bune nu vor veni. Știam că vei ajunge aici! Mama…”

Odată pătrunsă în tenebrele casei în care copilărise, în fată se dezmorțeau sentimente aruncate cândva într-o parte latentă a ființei. Este vorba de un fel de spaimă, pe care ea, crescând în pustietate de mică, nu reușise să o cultive, amestecată cu o adrenalină intensă care o chema înainte, nelăsând-o să părăsească negura tunelului.

Se pare că ceva știa unde ea trebuie să ajungă, pentru că se trezi în mijlocul unui Paradis: firișoare jilave de iarbă îi gâdilau tălpile, strecurându-se domol printre degetele piciorului. Treptat simți cum razele soarelui îi străpung trupul scoțând din ea tot ce are mai frumos. Pielea căpătă nuanțe strălucitoare de un alb-rozaliu, părul scurt de altă dată se revărsa acum în valuri mătăsoase ce-i mângâiau umerii, ochii primiră o sclipire aparte, iar zâmbetul, zâmbetul micuț din colțul gurii se îmbina perfect cu tot, era pata de culoare pe chipul senin, un fel de curcubeu al lacrimilor ascunse în suflet, pe care obrajii ei nu le cunoscuse niciodată. Era momentul în care ceva urât se transforma în ceva frumos. Sluțenia de altă dată se sfâșiase de pe fața ei precum o felină își sfâșie prada. Pașii ei călcau acum pe un pământ, care prin finețea lui eclipsa mătasea și catifeaua.

Își privi chipul oglindit în cristalul unui lac. Simțea acum cum toată pădurea trăia doar pentru ea Privighetorile cântau parcă cel mai frumos imn al lor, fluturii purtau cele mai colorate aripi, iar adierea vântului se zbătea puternic să-i mângâie pielea în trecerea printre copaci.

Kore zburda pe poiana luminoasă din mijlocul desișului.Era cea mai fericită, se simțea liberă, se simțea frumoasă. Valsul care îi conducea picioarele se opri brusc pironit în brațele unui…băiat, deosebit de frumos. Privirea fetei rămase ațintită în cea a băiatului, căpruiul ochilor se colora într-un roșu-aprins în lumina soarelui, iar buzele i se deschiseră, provocate de o plăcere interioară intensă ce o cuprindea pe neașteptate.

Buzele tânărului se lipiră de fruntea fetei într-o apăsare delicată și puternică în același timp. Kore simți cum fiecare părticică din trupul ei arde, cum sângele i se scurge cu o nebănuită intensitate, dar îi plăcea, îi plăcea mult, rămăsese anesteziată de acest sărut adolescentin, conturându-i-se în obraji o roșeață palidă. Atunci buzele băiatului coborârâ pe fața fetei, până întâlniră zâmbetul din colțul gurii. Covorul ierbii deveni așternutul mut în care rămase impregnată fecioria unei fete de șaptesprezece ani.

El este Darus…el este frumos. Fericirea lui Kore atinsese cel mai înalt punct ak existenței sale în această zi. Privighetorile îi erau martore. Parcă le simțea gelozia în cântecul asurzitor, gândindu-se că niciodată nu vor avea parte de trăirile pe care ea le are.

Deja ea trăia într-un univers al ei și al lui Darus. Deși tatălui i se părea schimbată, el nu avea curajul să-i arunce vreo întrebare pentru că știa că răspunsul adevărat fata nu-l va grăi.
Așa se scurgeau zilele în căsuța ponosită de la marginea pădurii…tatăl pleca la muncă, iar Kore la delir.Fiecare clipă alături de Darus devenea din ce în ce mai prețioasă, iar rodul iubirii lor, nu creștea doar în sufletul fetei, ci de la un timp și în pântec.

Kore știa ce avea să urmeze, știa că va deveni a lui, că se vor contopi într-un singur trup, nume și suflet, dar…

Într-una din zile, după ce fata străbase iar întunecatul tunel, ce acum îi părea mai larg, mai luminos și mai călduros ca niciodată, din cauza făcliei aprinse a iubirii ce o purta în priviri, îl văzu pe Darus cum în trei răsuciri de mână se prefăcu într-o privighetoare și zbură în crengile unui copac unde îl aștepta cu glas duios și dulce o altă privighetoare. Cele două păsări își desfăcură aripile într-o apropiere ce părea a fi o îmbrățișare și ciocurile lor se atinseră parcă într-un sărut.

Din clipa aceea Kore simți cum ceva se dărâmă în ea, cum fiecare bucată de carne din trup îi este otrăvită, înțepată și mușcată. O durea rău, o durea mult…Se simțea moartă, dezamăgită, mințită. Îndată își dădu seama că Darus e un duh, da așa era…și era unul rău. El o urmărise din momentul în care pășise în tărâmul pădurii și de atunci o văzuse o pradă a infernului. Faptul era deja consumat. O ispitise pasional, supunând-o pierzării sufletului. Era o iubire neîmpărtășită, o iubire trupească, el era îndrăgostit cu adevărat de glasul acelei privighetori, pe ea o iubea sincer. Kore parcă știa totul acum, totul i se înfățișa în priviri, fiecare bucată de adevăr o mușca, simțea cum pe umerii ei cade un păcat greu, dar nu îl știa. Atunci ea blestemă privighetorile, blestemă pădurea, păsările se răspândiră în toate colțurile lumii, cu o repeziciune ce înscena o evadare din temniță, lăsând în urma lor un pustiu, adânc și tăcut, ce arse apoi în flăcări imense, care topeau încet, dar sigur frumusețea Korei cea dobândită pe aceste meleaguri.

În pântecele fetei se zbătea cu o putere ucigătoare fiul duhului. Voia să vadă lumina acestei lumi, care nu era a lui. Reuși să iasă, lăsând-o pe mama lui zăcând pe pământul ars, coborâtă cu sufletul în infern, trăgându-l după ea si pe tatăl ei.

Acest fiu de duh era afundat într-o sluțenie mitică, întrecea cu mult pe cea a Korei, semăna mai degrabă cu un pui de mistreț, corpul fiindu-i acoperit total cu păr, ia în frunte i se zărea vârful unui corn. Pe cât de urât era, pe atât de frumos era sufletul lui. Era un suflet pur, un suflet născut din duh și om, o taină nemaiîntâlnită. Gothes era numele lui, nume pus de infern , dar botezat de soare. El știa de pădure, știa că a existat cândva, de aceea se rugă de tatăl lui, Darus, să o readucă la viață.

Darus știa că singura metodă prin care îi putea îndeplini dorința fiului său ar fi să renunțe la nemurire, să coboare în infern alături de Kore, unindu-se cu sufletul ei în flăcări pe veci. Și așa făcu…măcar asta îi putea oferi lui Gothes.

În locul ruinelor se înălțară falnici copacii de altă dată, iar privighetorile se întoarseră la cântul lor deosebit. Blestemul se rupse…de acum oricine putea pătrunde în pădurea privighetorilor, iar Gothes își primi locul de onoare în desișul misterios, cinstind amintirea părinților săi, Kore și Darus.

Așa a fost, așa am povestit, pădurea o găsiți și acum, dar trebuie doar să știți să căutați!

Sursa:http://glossymine.blogspot.ro/2012/09/privighetorilor-afost-odata-ca-niciodata.html Continue reading Basm de la Concursul International “Basmele Reginei Maria” ediția 2012 de Anca Maria Tache

DE CE REGELE MIHAI

Jurnal de bord, Sep 4, 2012

de AURORA MARTIN

Blestemul culturilor mici plasează România într-un spaţiu cultural, uneori chiar şi geografic, necunoscut pentru străini. De aceea, când participi, ca român, la o conferinţă internaţională, trebuie să munceşti mult mai mult decât un american, de exemplu, pentru a te remarca şi a demonstra că valoarea nu ţine seama de coordonate geopolitice. Am luat mereu acest blestem ca pe o provocare şi am căutat să îl transform în binecuvântare, stârnind străinilor dorinţa de a întâlni şi alţi români sau curiozitatea de descoperi şi mai mult din cultura română.

Aşa s-a întâmplat şi la Caux, în Elveţia, unde, de trei ani, particip la Human Security Forum, alături de circa 400 de personalităţi din mediul guvernamental şi non guvernamental, diplomatic şi universitar din întreaga lume. Bucuria de a reîntâlni oameni care ştiau România prin mine, mi-a fost umbrită, în vara aceasta, de îngrijorarea lor pentru degringolada politică din ţară. România era prezentă, într-adevăr, la toate ştirile, şi nu într-un fel de care să fiu mândră. Cei care mă apreciau, acum mă compătimeau. Iluştrii noştri politicieni coborâseră România la nivelul ţărilor din lumea a treia.

Cu această mâhnire în suflet, am nimerit, într-o zi, la masa de prânz lângă Dick. Nu ştiam cine e, dar am văzut că a plecat în timpul mesei. O doamnă în vârstă mi-a spus:

“- Dick are emoţii. Va fi condus să-l viziteze pe Regele Mihai acasa la el. Sunt prieteni încă din tinereţe.” Dick are, într-adevăr, puţin peste 90 de ani. Vestea m-a emoţionat, de parcă eu însămi aş fi plecat după Dick…

A doua zi oamenii mă opreau conspirativ: „Ai aflat? Însuşi Regele Mihai a deschis uşa!” „Ştii, erau aici şi Pincipesa Margareta împreună cu Principele Radu…”. „Principele Radu a vrut să ne servească personal cafeaua… Ce onoare…” „Trebuie să fiţi tare mândri voi, românii, să aveţi un Rege aşa de impozant şi aşa de umil…” „Prin anii 60, Regele Mihai şi Regina Ana veneau cu fetele aici. Uite, fetele se jucau acolo, lângă fereastră. Mai tîrziu s-au implicat şi ele, cu atâta dedicaţie în activităţile noastre din Initiatives of Change …”

Aerul de legendă ce învăluia Familia Regală românească m-a făcut să-mi înalţ din nou privirea cu demnitate. Imaginea mocirlei politice din ţară se estompa şi pentru mine, şi pentru cei care, şi numai rostind numele Regelui Mihai, se luminau.

România strălucea din nou prin Regele Mihai. Cum este firesc, dealtfel.

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/bucuresti-strict-secret-rose-pompon-si-tolstoi/

Femei in CTRL: La doar 26 de ani, Sandra Gatejeanu Gheorghe este Directorul de Protocol al Casei Regale a Romaniei

Sursa: http://www.perfecte.ro/joburi/femei-in-ctrl-la-doar-26-de-ani-sandra-gatejeanu-gheorghe-este-directorul-de-protocol-al-casei-regale.html

Daca ati avut privilegiul sa participati la un eveniment organizat de Palatul Elisabeta recent, probabil ati remarcat o tanara bruneta, cu tinuta eleganta si silueta delicata, care paseste insesizabil printre invitati, asigurandu-se ca totul se desfasoara impecabil, conform normelor de eticheta si de protocol. Este vorba despre Sandra Gatejeanu Gheorghe, cea care, de patru ani incoace, detine functia de Director de Protocol al Casei Regale a Romaniei.

Esti absolventa a Facultatii de Drept si a celei de Stiinte Politice. Ce visai sa fii pe vremea cand erai studenta?

Mi-am dorit foarte mult să urmez ambele facultăți, motiv pentru care am muncit foarte mult în cei patru ani de facultate dar am avut și satisfacții foarte mari. În cadrul ambelor instituții am urmat cursurile la zi, astfel că dacă dimineața eram la Drept, după prânz mă mutam la Științe Politice și invers. La finalul studiilor oscilam între o carieră în diplomație și o carieră de magistrat, dar destinul a ales pentru mine.

Dar inainte de asta, cand erai mica, aveai fantezii cu tine ca Printesa, ca majoritatea fetitelor?

Nu îmi aduc aminte. Însă înainte să lucrez pentru Familia Regală a României citeam foarte mult despre monarhiile lumii și despre regalitatea europeană. Îmi amintesc și acum luna mai 2004 când am urmărit la televizor Nunțile Regale ale Principilor Moștenitori din Danemarca și Spania.

La doar 26 de ani esti Director de Protocol al Casei Regale a Romaniei. Cum ai ajuns aici?

Am aflat de la un coleg de la Facultatea de Drept că se făceau angajari pentru postul de consilier al Alteței Sale Regale Principelui Radu, care, la acel moment, deținea funcția de Reprezentant Special al Guvernului României. După mai multe testări am obținut postul de expert guvernamental în cadrul Biroului Reprezentantului Special al Guvernului, însă cel mai important moment a fost interviul cu Principele Radu.

Întâlnirea a avut loc în preajma Sărbătorilor Pascale, în Vinerea Mare, la Palatul Elisabeta. Deși sunt o fire timidă, am încercat să îmi ascund emoțiile și cred că m-am descurcat bine. După câteva săptămâni mi-am început activitatea intrând direct în comitetul extins de organizare a Nunții de Diamant a Majestăților Lor Regelui Mihai și Regina Ana.

Trecerea de la consilier al Principelui Radu la Director de Protocol al Casei MS Regelui a avut loc în octombrie 2008, când, după ce Alteța Sa Regală Principele s-a retras din funcția de Reprezentant Special al Guvernului, împreună cu Principesa Moștenitoare mi-au propus noua poziție.

Ce presupune, concret, jobul tau?

Jobul meu presupune o multitudine de activități și pot spune că nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Directorul Protocolului coordonează vizitele oficiale ale Familiei Regale a României în străinătate, dar și Călătoriile Regale realizate în România de membrii Familiilor Regale străine, la invitația Principesei Moștenitoare și a Principelui Radu, păstrează legătura cu Casele Regale Europene și ale lumii, organizează prezența membrilor Familiei Regale Române la evenimentele publice din țară, se ocupă de legătura cu misiunile diplomatice acreditate la București, dar și cu misiunile României din străinătate, organizează evenimentele Familiei Regale, fie că este vorba despre Jubilee sau Seri ale Palatului Elisabeta, Dineuri, Ceremonii de Decorări.

Din păcate, în instituțiile din România nu se acordă o importanță foarte mare acestui domeniu extrem de important atât pentru mediul public cât și pentru cel privat. Eu sunt și membră a Asociației Române de Protocol unde, împreună cu colegii mei, încercăm să răspândim cunoștințele privind normele de protocol și ceremonial.

Care sunt satisfactiile pe care ti le ofera slujba? Dar frustrarile?

Oricine este în slujba Regelui Mihai nu poate avea frustrări. Pentru mine este un privilegiu și o bucurie să pot lucra pentru Familia Regală a României. Nu poți să nu fii fericit că pentru fiecare activitate reușită membrii Familiei Regale îți mulțumesc, că dacă ești sunat peste program prima frază pe care o auzi este ,, Îmi cer scuze că vă deranjez în timpul dumneavoastră liber”. Pentru mine și cred că și pentru colegii mei, Palatul Elisabeta este ,,casa” noastră, locul unde ne petrecem, cu plăcere, aproape toată ziua.

Ai avut pana acum o situatie de criza la locul de munca?

Orice activitate publică, începând cu un dineu restrâns și finalizând cu un Jubileu Aniversar nu este lipsită de situații tensionate. Întotdeauna apar modificări de ultim moment – un invitat care nu mai vine la dineu deși confirmase prezența, situație în care întregul amplasament la masă trebuie schimbat pentru a respecta ordinea de precădere sau o coloană oficială mult prea mare ce nu reușește să păstreze ordinea mașinilor componente în traficul din București.

Cu o situație specială ne-am confruntat la Jubileul Aniversar al Principesei Moștenitoare, când la întoarcerea de la Sinaia spre București cele două autocare ce transportau musafirii străini s-au ciocnit. Din fericire nimeni nu a fost rănit grav, însă cu toții ne-am speriat. În plus, musafirii străini nu mai aveau cu ce să se deplaseze de la Hotel la Opera Națională din București, acolo unde avea loc Concertul de Gală. Cu toate aceste peripeții am reușit să ne descurcăm. Jubileul a fost apreciat de toate Familiile Regale străine prezente, desi suntem o echipa mica.

Iti amintesti prima intalnire pe care ai avut-o cu Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana?

Da, i-am întîlnit pe Majestățile Lor cu ocazia întoarcerii oficiale a Regelui Mihai la Castelul Peleș după șaizeci de ani. A fost un eveniment istoric și îmi aduc aminte că au fost foarte mulți oameni prezenți. Familia Regală a ieșit pe Poarta Suveranilor din Castel iar Regele Mihai a ținut un discurs emoționant.

Calatoresti mult in interes de serviciu. Care e cel mai exotic loc vizitat si cu ce ocazie ai mers acolo?

Cred că cel mai exotic loc vizitat în interes de serviciu a fost Statul Qatar. Am avut privilegiul să-i însoțesc pe Principesa Moștenitoare și Principele Radu în vizita oficială pe care au efectuat-o la invitația Emirului Statului Qatar, în noiembrie 2009.

Ai participat la nunta Printesei Victoria a Suediei si la cea a Printului William. Cum a fost sa fii prezenta la o nunta regala?

Da, în calitate de Director de Protocol am avut privilegiul să însoțesc pe Majestățile Lor și pe Altețele Lor Regale la evenimente unice. Într-adevăr, am participat la căsătoria Principesei Moștenitoare a Suediei în iunie 2010, la căsătoria Ducelui și a Ducesei de Cambridge în aprilie 2012, la Jubileul de 60 de ani al Principelui de Wales în noiembrie 2008, dar și la vizite oficiale în Qatar, Iordania, Germania și Marea Britanie.

Nu cred că pot descrie sentimentele care m-au încercat la aceste evenimente. Ce vă pot spune este că nunta de la Stockholm a fost preferata mea. Povestea de dragoste dintre Principesa Victoria și Principele Daniel este foarte frumoasă, orașul era pregătit de sărbătoare fiind decorat cu zeci de mii de flori și au fost reprezentate aproape toate Familiile Regale Europene și ale lumii.

Atât concertul de la Filarmonică din preziua căsătoriei, cât și ceremonia de la catedrala veche de peste 700 de ani au fost emoționante și, în plus, nunta a avut loc chiar de ziua mea.

Apropo de asta, care este cea mai frumoasa amintire profesionala pe care o ai?

Cea mai frumoasă amintire profesională pe care o am este legată de ceremonia de decorare în cadrul căreia am primit de la Majestatea Sa Regele Mihai I Medalia pentru loialitate. Eu particip de obicei la toate investiturile realizate de Majestatea Sa sau de Principesa Moștenitoare și sunt foarte emoționată de fiecare data, însă atunci când am primit eu decorația a fost incredibil.

A fost cea mai fericită zi din viața mea, mai ales că această decorație este semnul prețuirii Majestății Sale față de românii sau străinii care au dovedit încredere și loialitate în destinul Familiei Regale din România, făcând eforturi pentru a sprijini principiile binefăcătoare ale Coroanei în țara noastră.

Esti si profesor asociat la Facultatea de Drept. Cum crezi ca te percep studentii, prin prisma functiei tale?

Da, într-adevăr sunt colaborator în cadrul Facultății de Drept a Universității din București la disciplinele Drept Roman și Istoria Statului și a Dreptului Românesc. Cred că sunt un profesor sever, care încearcă să formeze studenții pentru cariera viitoare, atât din punct de vedere profesional dar și moral.

Nu cred că jobul meu îi face să mă privească altfel pentru că majoritatea profesorilor din cadrul Facultății de Drept dețin sau au deținut funcții publice (Miniștrii ai Justiției, ai Afacerilor Externe, ai Muncii, Avocatul Poporului, Judecători ai Curții Constituționale).

Porti mereu tinute elegante si participi la evenimente care au un cod vestimentar strict. Nu e obositor sa fii tot timpul la patru ace?

Întotdeauna am preferat stilul elegant, deci pentru mine nu este obositor să respect dress code-ul impus la evenimentele ce se desfășoară în prezența Familiei Regale. Pentru ținutele casual îmi rămân week-endurile libere și vacanțele.

Dintre toate tinutele purtate pana acum la evenimentele oficiale, care a fost preferata ta?

Nu cred că am o ținută preferată însă îmi plac foarte mult rochiile Irinei Schrotter și cele create de designerul Rhea Costa.

Apropo de tinute frumoase, rochia ta de mireasa a fost absolut superba. Cine este designerul?

Mulțumesc frumos. Rochia a fost adusă din Spania și este creată de atelierul La Sposa. A fost prima rochie probată și cea la care m-am întors după multe vizite în magazinele de profil.

Altetele Lor Regale, Principesa Margareta si Principele Radu, au participat la nunta ta. Cum a fost acel moment?

Pentru mine slujba de la Biserica Sfântul Elefterie a fost cel mai emoționant și fericit moment din viața mea personală. Faptul că Altețele Lor Regale ne-au onorat cu prezența a fost incredibil. Am avut foarte mari emoții pentru că îmi doream ca totul să iasă bine, pe de o parte în calitate de mireasă, iar pe de altă parte în calitate de Director de Protocol al Casei Regale. Și invitații eu fost impresionați de prezența Altețelor Lor Regale.

Povesteste-mi putin despre tine si sotul tau – cum v-ati cunoscut?

Ne-am cunoscut la Facultatea de Drept unde eram colegi de an. Suntem împreună de cinci ani și jumătate. Destinul a făcut să ne întâlnim și să ne revedem în repetate rânduri, dându-ne astfel seama că vrem să ne construim un viitor împreună. Ne-am logodit de ziua mea, în 2009, și un an mai târziu, în septembrie, ne-am căsătorit.

Stiu ca va place sa calatoriti. Unde mergeti anul acesta in vacanta?

Anul acesta am ales să vizităm Portugalia dar ne-am păstrat câteva zile și pentru România. Vrem să mergem pe Transfăgărășean și pe Șoseaua Transalpină.

Ce faci cand vrei sa te relaxezi, sa te rasfeti?

Îmi place să fac sport – fie că este vorba despre înot, echitație, tenis de camp sau schi. De asemenea, îmi place să citesc o carte bună, să ies în oraș cu prietenii, să fac drumeții, să descopăr orașe noi dar și să merg la cumpărături.

Care e ultima carte buna pe care ai citit-o?

“First Ladies. De la Eleonor Roosevelt la Hillary Clinton”, scrisă de Regine Torrent. Este o carte despre unsprezece Prime doamne din istoria americană a secolului al XX-lea.

Dar ultimul film pe care l-ai vazut?

Men in Black 3.

Lucrezi ca avocat, esti director de protocol la Casei Regale, predai la universitate – cand mai ai timp pentru tine si pentru sotul tau?

Din fericire și el are un program destul de încărcat așa că, deși avem puțin timp liber, încercăm să îl exploatăm la maximum. Important este să faci ceea ce îți place, să ai satisfacția lucrului bine făcut și să lupți întotdeauna pentru ceea ce-ți dorești. Dacă ești mulțumit cu ceea ce faci, cu viața pe care o ai , reușești să îți faci și timp pentru micile plăceri ale vieții.