Ora Regelui (XVI)

Dragi prieteni,
Vă invit să urmăriți a șaisprezecea emisiune “Ora Regelui” prezentată Sâmbătă 10 Noiembrie la Televiziunea Natională și realizată de Bogdan Serban-Iancu. Din sumarul acestei emisiuni:

Partea a doua a documentarului “Mihai I al României”, film cu care Televiziunea Română se mândrește. Este premiat de către Asociatia Profesioniștilor de televiziune din România, la capitolul documentar istoric, și a fost realizat de Camelia Csiki.

La Roma, ASR Principesa Moștenitoare Margareta a fost distinsă cu Marea Cruce a Ordinului Regal Sfânta Isabel a Portugaliei, pentru merite în domeniul caritabil.

Fotograful Regelui. Omul care se poate mândri cu cea mai mare colecție de fotografii actuale, înfățișându-l pe Regele Mihai, este Daniel Angelescu. Un reportaj de Cristina Radulescu.

ASR Principesa Moștenitoare Margareta a oferit un interviu despre vizita pe care a făcut-o la Roma, cu câteva zile în urmă. Alteța Sa Regală a avut, în capitala Italiei, câteva întâlniri importante pentru România.

Linkul de vizionare este:
http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-63366

Advertisements

DE CE REGELE MIHAI

Jurnal de bord, Sep 4, 2012

de AURORA MARTIN

Blestemul culturilor mici plasează România într-un spaţiu cultural, uneori chiar şi geografic, necunoscut pentru străini. De aceea, când participi, ca român, la o conferinţă internaţională, trebuie să munceşti mult mai mult decât un american, de exemplu, pentru a te remarca şi a demonstra că valoarea nu ţine seama de coordonate geopolitice. Am luat mereu acest blestem ca pe o provocare şi am căutat să îl transform în binecuvântare, stârnind străinilor dorinţa de a întâlni şi alţi români sau curiozitatea de descoperi şi mai mult din cultura română.

Aşa s-a întâmplat şi la Caux, în Elveţia, unde, de trei ani, particip la Human Security Forum, alături de circa 400 de personalităţi din mediul guvernamental şi non guvernamental, diplomatic şi universitar din întreaga lume. Bucuria de a reîntâlni oameni care ştiau România prin mine, mi-a fost umbrită, în vara aceasta, de îngrijorarea lor pentru degringolada politică din ţară. România era prezentă, într-adevăr, la toate ştirile, şi nu într-un fel de care să fiu mândră. Cei care mă apreciau, acum mă compătimeau. Iluştrii noştri politicieni coborâseră România la nivelul ţărilor din lumea a treia.

Cu această mâhnire în suflet, am nimerit, într-o zi, la masa de prânz lângă Dick. Nu ştiam cine e, dar am văzut că a plecat în timpul mesei. O doamnă în vârstă mi-a spus:

“- Dick are emoţii. Va fi condus să-l viziteze pe Regele Mihai acasa la el. Sunt prieteni încă din tinereţe.” Dick are, într-adevăr, puţin peste 90 de ani. Vestea m-a emoţionat, de parcă eu însămi aş fi plecat după Dick…

A doua zi oamenii mă opreau conspirativ: „Ai aflat? Însuşi Regele Mihai a deschis uşa!” „Ştii, erau aici şi Pincipesa Margareta împreună cu Principele Radu…”. „Principele Radu a vrut să ne servească personal cafeaua… Ce onoare…” „Trebuie să fiţi tare mândri voi, românii, să aveţi un Rege aşa de impozant şi aşa de umil…” „Prin anii 60, Regele Mihai şi Regina Ana veneau cu fetele aici. Uite, fetele se jucau acolo, lângă fereastră. Mai tîrziu s-au implicat şi ele, cu atâta dedicaţie în activităţile noastre din Initiatives of Change …”

Aerul de legendă ce învăluia Familia Regală românească m-a făcut să-mi înalţ din nou privirea cu demnitate. Imaginea mocirlei politice din ţară se estompa şi pentru mine, şi pentru cei care, şi numai rostind numele Regelui Mihai, se luminau.

România strălucea din nou prin Regele Mihai. Cum este firesc, dealtfel.

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/bucuresti-strict-secret-rose-pompon-si-tolstoi/

Fotograful Regelui

August 18th, 2012,

Text de Corina Anghel

Fotografii de Octavian Tibăr și Daniel Angelescu

În calitate de fotograf oficial al Familiei Regale a României, Daniel Angelescu trăieşte de ani buni ca într-o poveste cu regi şi regine. Dar, ca în poezia lui Kipling, deşi păşeşte alături de Rege, şi-a păstrat firea. Cu demnitate şi modestie.

Îl întâlnesc adesea, cu aparatul foto, la evenimentele publice ale Familiei Regale a României. Alert, ubicuu şi discret în acelaşi timp, înfăşurat parcă într-o centură de genţi negre, burduşite cu aparate şi obiective foto. Privindu-i lucrările pe site-urile Casei Regale şi postările pe reţelele de socializare îţi dă impresia unui fotograf pasionat, care nu ratează nici una dintre clipele de graţie ale familiei sale. Poate că sună a lezmajestate, dar Daniel Angelescu şi-a găsit, la Palatul Elisabeta, familia de suflet.

❙ Cum aţi ajuns fotograf?

– Unchiul meu era fotograf amator, avea laboratorul în baie, după modelul vremilor dinainte de ’89. Mă lua pe lângă el când lucra şi mi-a deschis gustul pentru arta asta. Tot de la el am aflat istoria regalităţii în România, ca pe o poveste frumoasă. Priveam monedele acelea de 100 de lei, cu efigia Regelui Mihai I, şi mă miram: „Cum, noi am avut regi?“

❙ Aţi făcut „şcoală“, cu nume de referinţă?

– Am ajuns în arta fotografică cumva invers, prin industria fotografică. „Şcoala“ mea a fost laboratorul Kodak, din magazinul Unirea, unde am lucrat din ’96 până în 2010. Acolo am făcut „cursuri“ cu cei mai buni fotoreporteri ai noştri. Nume de referinţă? Da. Marius Bărăgan, Tibi Tibăr, Cosmin Bumbuţ, Alex Gâlmeanu, Doru Amăriucăi. Ei îşi developau filmele, scoteau pozele, iar eu învăţam meserie. Din mers. Cum se pun luminile, încadrări, diafragme, folosirea obiectivelor…

❙ Învăţaţi mereu?

– Înveţi. Că n-ai încotro. Evoluţia e rapidă, tehnologia te obligă să te adaptezi, citesc despre tot ce apare nou, chiar dacă nu am acces imediat la aparatura de ultimă oră. Suntem o comunitate, noi, fotografii profesionişti, împărtăşim orice informaţie nouă, învăţăm mereu tehnici, într-un ritm care însă ne fură timp şi ne lasă adesea fără acel răgaz necesar artistului să gândească o compoziţie. Nu mai avem timp să ne lăsăm inspiraţi. Ca să vă fie mai clar, gândiţi-vă că, la fotografierea unui eveniment, aparatele de azi sunt ca nişte mitraliere, tragem sute de cadre, pe repede înainte, iar alegerea celei mai bune fotografii vine după, prin selecţie. Sigur, funcţionează şi inspiraţia, dar într-o mai mică măsură şi provenind în special din experienţă. Din punctul meu de vedere, prin trecerea de la film la digital, s-a pierdut ceva. Cel puţin în fotografia de reportaj – şi aici se includ nunţile, botezurile… Inspiraţiei îi mai rămâne o şansă în fotografia de studio, de produs, de peisaj.

❙ Dacă ar fi să schimbaţi ceva în viaţa dv. profesională, ce alt drum aţi alege?

– Am absolvit liceul de aviaţie, dorindu-mi să conduc avioane. Deci… pilot!

Citatul preferat din discursul în Parlament al Regelui Mihai I al României, din 25 octombrie 2011: „Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor”

❙ Ce tip de fotografie preferaţi?

– Instantanee, fotografie de exterior, peisaj. De fapt, le-am încercat pe toate: fotografie de produs, de studio… Dar sufletul îmi rămâne la cea de reportaj. Cu toate că nu mă duc la orice eveniment, sunt oarecum selectiv. Am fost solicitat şi la Cupa Ministerului Afacerilor Externe, la care membrii corpurilor diplomatice se întrec în toate sporturile. O experienţă interesantă.

❙ Dacă vi s-ar cere sfatul, ce argumente pro şi contra meseriei de fotograf aţi aduce?

– E o meserie care îţi răsplăteşte din plin sufletul. Asta, deşi eu sunt foarte critic cu mine şi întotdeauna găsesc ceva care putea fi făcut mai bine, ceea ce e frustrant uneori. Pe de altă parte, spre deosebire de pictură, unde eşti stăpânul elementelor de pe pânză, le schimbi cum vrei, în arta fotografică, pentru că nu poţi schimba realitatea din vizor, ai nevoie poate de mai mult talent, ca să descoperi „picturalul“, acolo unde cei mai mulţi nu-l văd. Ca argument contra… din fotografie nu se scot uşor bani. Şi atunci trebuie să faci o balanţă, să vezi cât de departe eşti dispus să mergi în cariera asta.

❙ Aveţi vreun fotograf preferat? De la noi sau din lume?

– Îmi place fotografia de studio pe care o realizează Marius Bărăgan. Şi, desigur, sunt mari artişti în lume.

„Mi-ar fi plăcut să trăiesc în perioada dintre cele două războaie mondiale şi să imortalizez societatea de atunci, Casa Regală, eleganţa şi demnitatea unei lumi pierdute.“

❙ Ce faceţi dacă într-o zi vă simţiţi rău şi aveţi programată o şedinţă foto sau un eveniment de fotografiat?

– Mi s-a întâmplat o singură dată, dar m-am dus aşa cum eram, încercând să nu se reflecte în fotografii indispoziţia mea. Mort – copt, sunt acolo, ca un soldat. Dar există şi formula „sună un prieten“ (râde).

❙ În general, câte poze faceţi, ca să alegeţi din ele pe cea mai bună?

– Marja de eroare este cam de 20%, dată şi de mişcările neaşteptate ale subiecţilor.

❙ Primul contact direct cu regalitatea?

– În 1992, de Paşte, am fost şi eu acolo, la Continental, în mulţimea de sub balconul Regelui. Un puşti de 18 ani, încercând să prindă pe peliculă toată emoţia aceea copleşitoare, cu un Practika, cu obiectiv slăbuţ rău.

Familia Regală a României, la Palatul Elisabeta

❙ Cum aţi ajuns fotograful oficial alFamiliei Regale?

– Printr-o întâmplare. Cum ziceam mai devreme, pe formula „sună un prieten“. Marius Bărăgan realiza fotografiile oficiale ale Familiei Regale, acelea gen studio, în birou, în parcul palatului. Era în 2006, când s-a anunţat vizita oficială a Principelui Moştenitor Alexandru al II-lea şi a Principesei Ecaterina a Serbiei. Marius ştia că fac mai multă fotografie de reportaj decât el şi mi-a propus să „acopăr“ eu evenimentul, care se desfăşura la Sinaia şi în diferite puncte ale Bucureştiului. Acela a fost momentul de plecare, urmat de o perioadă de tatonări; nu eram nici un mare nume în fotografie, nici nu ştiam o mulţime de lucruri despre cum te porţi în preajma membrilor Familiei Regale… Treptat, însă, le-am învăţat pe toate, cu ajutorul lor şi al staff-ului. Nu mi s-au reproşat niciodată greşelile, cel mult mi s-a arătat cu multă discreţie şi căldură care este protocolul, atunci când îl încălcam din neştiinţă. De fapt, sunt lucruri de bun simţ. Iar dacă eşti atent la detalii, dacă ai şi afinitate pentru un comportament născut din nobleţe şi discreţie, lucrurile se leagă firesc, chiar şi în plan sufletesc.

❙ Ce ştiţi despre celebra fotografie din 1992 cu regele Mihai plutind parcă deasupra mulţimii, undeva pe Calea Victoriei?

– Printată în Germania, pe aluminiu, acum se află înrămată la Palatul Elisabeta. Este destul de mare, 100 pe 70 cm, n-a fost foarte simplu să o reproduc, pentru că suportul metalic reflecta lumina.

❙ V-aţi gândit să faceţi o expoziţie cu Familia Regală în fotografiile dv.?

– Aş fi onorat să adun într-o expoziţie, ca un fel de încununare a colaborării mele de până acum cu Familia Regală, lucrările apărute în albumul Jubileul Regelui, realizat din iniţiativa Alteţei Sale Regale Principele Radu.

❙ Cum l-aţi descrie în trei cuvinte pe Majestatea Sa?

– În trei cuvinte, ar fi aşa: demn, integru şi modest. Dar e mult mai mult de-atât. Eu nici acum nu m-am obişnuit cu prestanţa Majestăţii Sale. Este copleşitoare, deşi Majestatea Sa este cu adevărat foarte modest. Cum spuneam, am crescut în valorile regalităţii. Dar una e să le cunoşti şi alta e să le simţi direct. După schimbarea pe care a produs-o în mine această apropiere, cred că – fac un exerciţiu de imaginaţie – dacă fiecare român ar sta în preajma Regelui Mihai I măcar trei zile, România ar deveni alta. Apoi, sunt simbolurile istorice pe care le reprezintă: parte integrantă a identităţii României, este cel mai în vârstă cap încoronat al Europei şi monarhul cu cei mai mulţi ani (85) de la prima încoronare.

❙ Dintre momentele trăite lângă membrii Familiei Regale, pe care le-aţi alege să le povestiţi, la bătrâneţe, nepoţilor? Momente deopotrivă emoţionante sau amuzante.

– Eram la Peleş, în 2009, mai mulţi fotografi şi cameramani, încercând să prindem momente din vizita la castel a familiei regale şi a oaspeţilor lor de seamă. Era aniversarea Alteţei Sale Regale Principesa Margareta. „Alaiul“ ajunsese într-un salon larg şi foarte înalt, iar Majestatea Sa a ieşit în balcon, să facă poze cu aparatul său. Noi, în spate, cu „armele“ la ochi. Deodată, Majestatea Sa se întoarce şi ne fotografiază, zâmbind: „Iată v-am făcut şi eu vouă o fotografie!“

Sursa:http://revistaflacara.ro/fotograful-regelui/

Regele Mihai, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București


Joi, 24 mai 2012, la Universitatea Politehnica din București a avut loc ceremonia acordării titlului de Doctor Honoris Causa Majestății Sale Regelui Mihai I al României.

Regele a fost reprezentat la eveniment de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. A fost prezent ministrul Educației, precum și un număr de membri ai Academiei Române. A onorat cu prezența fostul președinte al României, profesorul universitar Emil Constantinescu.

Este a treia ceremonie de acordare a înaltului titlu academic Majestății Sale în luna mai a anului acestuia, după cele de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport.

Universitatea Politehnica din București, posesoare a unui impresionant campus, este cea mai veche școală superioară din România, numărând aproape două secole. Dintre aceastea, aproape un secol și jumătatea au fost legate de Casa Regală a României. Fiecare dintre cei patru Suverani români au lăsat în urmă o ctitorie legată de universitate, aducând o contribuție la consolidarea și desăvârșirea ei.

Ceremonia s-a bucurat de o aleasă și numeroasă prezență, iar atmosfera pe care universitarii politehnici au creat-o, prin ospitalitatea și căldura, prin admirația și respectul lor față de Rege, a fost dătătoare de speranță și încredere.

Fotografii de Daniel Angelescu















Sursa: http://www.princeradublog.ro/jurnal/regele-mihai-doctor-honoris-causa-al-universitatii-politehnica-bucuresti/

NOBLEŢE LA GARDEN PARTY

Articol de Aurora Martin
http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/noblete-la-garden-party/

Regele Mihai ne-a adus din nou aproape; aproape de monarhie şi aproape unii de alţii.

În jurul regelui, ca în jurul unui pater familias, ne recăpătăm sensul unităţii şi al valorilor comune; ne recăpătăm rostul. Ne amintim cine suntem, ce temeinice ne sunt temeliile şi ce demni ne sunt înaintaşii. Ne amintim că merităm respect şi datorăm respect celor de dinaintea noastră celor de lângă noi. Prea des aruncaţi în vâltoarea jocurilor unor politicieni care îşi văd doar interesele personale şi de partid, ne-am dezobişnuit să ne poarte cineva de grijă cu adevărat, aşa cum face în modul cel mai firesc şi cel mai părintesc Majestatea Sa Regele Mihai.

De aceea, petrecerea de 10 Mai de la Palatul Elisabeta are un aer de intimitate familială, chiar dacă ştii că eşti înconjurat de circa 4000 de invitaţi. Sunt invitaţi de toate vârstele, de toate confesiunile şi profesiile, din toate comunităţile, din toate colţurile ţării. Acolo, în grădina Palatului Regal, toţi laolaltă redefinsc an de an noţiunea de naţiune română. Pentru a ne reda sentimentul naţional, Regele nostru nu a trebuit să rostească discursuri măreţe. A fost suficient să apară în balcon, ca liniştea, emoţia şi o stare de maiesuoasă înălţare să se pogoare peste noi.

Imnul Regal, muzica militară, steagurile, reprezentanţii Regimentului de Gardă al MApN, demonstraţiile de acrobaţie aeriană m-au făcut să simt pentru prima dată că sărbătoresc Ziua Naţională a României!

La Garden Party nu se vine ca la un eveniment monden oarecare, chiar dacă multe dintre tabloide se limitează la a relata despre vedete şi ţinute vestimentare. La Garden Party se vine ca la un eveniment de suflet, pentru care îţi pregăteşti starea interioară şi ţinuta exterioară. Eleganţa, eticheta impusă i-au făcut pe invitaţi să se simtă altfel, să se simtă speciali, să se simtă distinşi, frumoşi…. Şi chiar erau frumoşi, o frumuseţe care venea din bucuria de a fi trataţi altfel decât în viaţa de zi cu zi.

Pentru câteva ore, Regele nostru ne-a redat din nou demnitatea şi frumuseţea şi ne-a amintit că distincţia şi eleganţa sunt trăsături care ne definesc atât de bine…

Un gând umbros mi s-a îndreptat către umilitoarele chermeze electorale cu manele, mici si bere… Ce blestem pe poporul ăsta condamnat să-şi inhibe nobleţea!