Seara Palatului Elisabeta dedicată Memoriei, 18 martie 2013

Articol preluat de pe blogul:www.princeradublog.ro/jurnal/seara-palatului-elisabeta-dedicata-memoriei-18-martie-2013/
Fotografii de Daniel Angelescu

La Palatul Elisabeta, ieri, 18 martie 2013, a avut loc a 115-a seară publică organizată de la 18 mai 2001 încoace. Serile Palatului Elisabeta sunt evenimente dedicate special de Casa Regală unor instituții, organizații, comunități locale ori profesii.

Seara Memoriei a fost organizată cu concursul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și dedicată tuturor celor care au suferit sau și-au pierdut viața apărând idealurile de libertate, democrație, independență și demnitate ale poporului român.

Seara s-a bucurat de prezența unui mare număr de personalități din societatea civilă și a unor membri ai Guvernului. Au fost prezenți ambasadori acreditați la București și ziariști. Majestatea Sa a autorizat să fie reprezentat la eveniment de mine și de Principele Nicolae.

Vă prezint mai jos discursul președintelui executiv al IICCMER, dl Andrei Muraru:

Altețele Voastre Regale,
Excelențele Voastre,
Domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor,

Ne-am adunat în această seară aici, în Casa Regelui, pentru a aduce un omgiu celor care au luptat împotriva opresiunii comuniste. Întâlnirea noastră în acest loc nu este întâmplătoare, ci este un prilej de a ne aduce aminte că, acum mai bine de 65 de ani, în Palatul Elisabeta, reprezentanții ilegitimi ai poporului, căpeteniile regimului comunist, l-au obligat pe Rege să abdice. Din acel moment, răul s-a instituționalizat: suveranitatea a fost răpită, s-a renunțat la independență, au fost oprimate drepturile și libertățile civile.

Minciuna și frica au fost, începând cu 1948, dominantele unei epoci întunecate. Niciodată însă idealurile de libertate și de democrație nu au fost definitiv pierdute, iremediabil compromise și total anihilate. Au existat oameni, nu puțini, pentru care adevărul, legea, principiile democratice au reprezentat lucruri care nu puteau fi întinate, cuantificate în funcții, în rații de mâncare sau în apartamente de bloc. Unii dintre ei sunt astăzi aici, alții au plecat dintre noi, lăsând în urma lor amintirea pe care, cu sprijinul Dvs., Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc se străduiește să o păstreze vie.

Foștii deținuți politici care au servit valorile democratice, disidenții temerari, exilații neobosiți, studenții rebeli din 1989, pe toți aceștia îi onorăm astăzi, aici. Militarii și funcționarii prigoniți, deportații alungați în vagoanele de vite, țăranii deposedați de pământ și hăituiți, bărbații care au trecut prin lagărele de muncă, femeile persecutate sau transformate în mame eroine, copiii cu destine mutilate pentru vina de a fi purtat povara dosarului, cu toții au simțit ce este durerea, ce este violența în numele utopiei.

Să ne aducem aminte și de marii noștri oameni de stat care au populat închisorile României comuniste, oamenii de litere reduși la tăcere, ziariștii interziși, artiștii anihilați, profesorii alungați de la catedră.

A ne aminti este astăzi sinonim cu viața noastră, cu trecutul nostru recent. Ne amintim și de fiii acestei națiuni care au înfruntat o epocă aparținând diverselor minorități etnice sau confesiuni religioase și pentru care au fost persecutați sub diferite forme.

Efortul nostru, al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, din ultimii 7 ani este considerabil. Sperăm că munca noastră nu este în zadar când pomenim de elevii care învață istoria comunismului din manualul editat de noi, bursierii doctoranzi ai Institutului, profesorii care vin la cursurile noastre, masteranzii noștri, studenții de la școlile de vară organizate de IICCMER. Milioanele de vizitatori ai proiectelor noastre virtuale, zecile de mii de titluri tipărite, sutele de evenimente organizate în țară și în străinătate, proiectele de lege promovate, torționarii identificați și trimiși în justiție, campaniile de investigații arheologice pentru identificarea victimelor Securității, sutele de mii de pagini de arhivă disponibile pentru publicul larg nu reprezintă doar borne ale activității noastre, ci și un instrument prin care apreciem măsura în care societatea românească de astăzi s-a vindecat. La Râmnicu Sărat vom organiza, cu sprijinul Guvernului, primul memorial din sudul României dedicat victimelor comunismului.

Acesta nu este însă doar un moment al jelirii și al reflecției, ci un imbold pentru a acționa în continuare. Interesul nostru fundamental este să luptăm împotriva uitării. Să păstrăm vie amintirea celor care s-au jertifit pentru libertate și democrație. Putem face acest lucru mult mai eficient punând bazele unui Memorial al Victimelor Comunismului. Un muzeu-memorial este o școală a viitorului, nu a trecutului.

În încheiere, vreau să mulțumesc Familiei Regale pentru că ne găzduiește în această seară și pentru susținerea necondiționată a proiectelor noastre. Este o onoare și mai ales un îndemn pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc de a continua eforturile pentru cunoașterea trecutului recent.

La împlinirea a 90 de ani de viață, Majestatea Sa Regele Mihai a rostit în fața Parlamentului: ”Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”, continuând cu o frază care este de fapt răspunsul la întrebarea de ce ne-am întâlnit noi, aici, în această seară, în casa Lui: ”Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.”

Vă mulțumesc!

http://www.iiccr.ro/



Advertisements

FEMEI CRIMINALE de AURORA MARTIN

Peste 10.000 de femei au murit în România din cauza avorturilor făcute clandestin, în condiţii barbare şi alte sute de mii au trăit suferinţe fizice şi traume psihice de neimaginat. Politica pronatalistă extrem de represivă a regimului comunist, s-a aplicat prin decretul anti-avort 770 din 1966, care legitima controlul statului asupra corpului femeii. Statul totalitar îi pătrundea până în viscer, punând stăpânire până şi pe intimitatea ei.

În discursul public postdecembrist, li se face o mare nedreptate femeilor, vorbindu-se mult despre deţinuţii politici şi aproape deloc despre femeile decedate ca urmare a legislaţiei antiavort. Sacrificiul lor pare să se şteargă treptat din memoria colectivă, care cultivă, prin diverse fundaţii şi prin specularea demagogiei politicianiste, doar cultul eroilor detenţiei comuniste.

Ca urmare, nu este de mirare că, după 22 de ani de la abolirea decretului ceauşist, primul din 89, imediat după Revoluţie, o nouă propunere legislativă impune femeilor obligativitatea consilierii înainte de a face un avort, urmată de o perioadă de cinci zile de reflecţie. Guvernanţii nu numai că nu îşi asumă nicio răspundere pentru recordul pe care îl deţine România la numărul de avorturi, dar pun pe seama femeilor scăderea demografică din ultimii ani. Astfel se face că 51 de deputaţi şi senatori susţin aceast act normativ, iniţiat de deputatul Marius Dugulescu şi primit cu înfiorare de către familiile în memoria cărora sunt încă vii consecinţele dramatice ale avorturilor clandestine.

Vicepreşedinte al Comisiei pentru dreprurile omului, culte şi minorităţi naţionale, şef al Subcomisiei pentru demnitate umană, deputatul Dugulescu încălcă dreptulul fundamental al femeii de a alege şi de a dispune de propriul corp. Folosindu-se înregistrări foto şi video cu dezvoltarea emrionară şi fetală şi cu procedura de avort, consilierea în preajma avortului, într-o stare de vulnerabilitate emoţională crescută, seamănă mai mult cu un abuz, decât de un ajutor, îmbrăcînd toate formele unei manipulări prin material propagandistic, cu efecte traumatizante asupra femeii, căreia i se induce sentimentul de vinovăţie pentru uciderea fătului.

Necesitatea consilierii asupra riscurilor avorturilor este evidentă, însă ea ar trebui să vină începînd de la vârsta de 14 ani, când adolescentul, primind o carte de identitate, devine responsabil de consecinţele propriilor lui decizii şi fapte. O educaţie sexuală adecvată, care să includă prevenţia pentru sarcini nedorite şi o corectă informare asupra metodelor contraceptive se impun nu numai fetelor şi femeilor, ci, în egală măsură, băieţilor şi partenerilor, tot atât de implicaţi în procesul conceperii unui copil. Empatia şi respectul faţă de femeie ar duce atât la o mai responsabilă abordare a vieţii sexuale, cât şi la diminuarea cazurilor de violenţă în familie.

Dacă aspirăm către o însănătoşire morală a societăţii, discursul Patriarhiei, care consideră avortul o crimă şi susţine „orice iniţiativă care duce la conştientizarea acestui păcat”, este anacronic şi ne împovărează inutil. Este greu să acceptăm că trăim cu atâtea mii de femei criminale în jur, că mama, sora, partenera, fiica sunt sau pot fi toate nişte criminale.

( VA URMA)

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/femei-criminale-de-aurora-martin/