CINE SUNT UCIGAŞII de AURORA MARTIN

67 de spitale au fost desfiinţate şi cel puţin două sute de oameni au murit în ultimul an din simplul motiv că nu au mai putut să ajungă la o unitate medicală. Accidentele nu au ţinut seama că, în 2012, cel mai apropiat spital se află, pentru unii cetăţeni ai României, la 100, chiar 200 de kilometri de casa lor, că, în multe sate, o caruţă şi un cal sunt singurul mijloc de locomoţie. În aceste condiţii, guvernanţii vor să introducă o nouă lege care să îngreuneze accesul cetăţenilor la un medic : interzicerea avorturilor în lipsa unui certificat din partea Cabinetului pentru « criza de sarcină », în care să se specifice că femeia a fost consiliată şi a aşteptat cinci zile înainte de a solicita avortul.

Ce înseamnă noua lege pentru sistemul de sănătate?! Înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea unor astfel de centre sau cabinete şi salarizarea unor consilieri, ce pot fi medici, psihologi sau asistenţi sociali, care să facă, de fapt, ceea ce ar putea face şi medicul ginecolog – o informare asupra riscurilor avortului. În caz că nu se pot înfiinţa, conform art. 15 din proiectul de lege, se poate apela şi la « furnizori privaţi ». În termeni financiari, circa 10 milioane de euro ar trece de la Ministerul Sănătăţii către cabinetele de stat şi particulare. (Să nu uităm de desfiinţarea recentă a celor 67 de spitale şi de tăierea drastică a bugetului în toate unităţile medicale din ţară!)

Ce înseamnă această lege pentru pacient?! Mai multe drumuri: vizita de constatare a sarcinii la medicul ginecolog, a doua vizită, programată la cabinetul de consiliere, a treia vizită la acelaşi consilier, pentru ridicarea certificatului – după cele cinci zile de reflecţie şi a patra vizită, din nou la medicul ginecolog, pentru efectuarea avortului. Pentru femeile din mediul rural, deplasarea la oraş este descurajantă, pentru că presupune costuri în plus, pe lângă plata consultaţiilor la ginecolog şi la psiholog şi a întreruperii de sarcină propriu-zise. Din motive financiare sau din comoditate, există riscul ca femeile să înceapă din nou să apeleze la metode empirice de auto-provocare a avortului sau la « femei pricepute » din sat, în cel mai bun caz foste moaşe, care, cu instrumente improvizate, să facă avorturi pe masa de bucătărie, ca un măcelar.

Asta, în timp ce, la oraş, în cabinete bine utilate, un consilier plictisit repetă, pentru vreo păcătoasă « norocoasă » povestea embrionului de a cărei viaţă e responsabilă, făcînd-o să tremure nu numai la gândul mutilării propriului corp, dar şi la conştientizarea condiţiei de ucigaşă a propriului copil. Vizionarea filmelor cu avorturi şi inocularea vinei creştine, într-o asemenea stare, este mai aproape de şantaj emoţional, decât de consiliere pe cale raţională. Cele cinci zile de reflecţie se pot transforma într-o adevărată tortură, iniţiată chiar în cabinetul pentru « criza de sarcină » şi care poate avea grave repercursiuni asupra echilibrului emoţional al femeii însărcinate, dar şi asupra fătului, în cazul în care se renunţă la avort.

Cele cinci zile de întârziere (şapte, dacă se prinde şi weekendul!) cresc riscurile pentru sănătatea pacientei şi pot duce la depăşirea termenului în care se acceptă întreruperea de sarcină. În plus, pentru o adolescentă, conştientizarea sarcinii se poate realiza prea târziu, tocmai din lipsa educaţiei sexuale sau din lipsa posibilităţii de a discuta cu părinţii, de al căror acord are nevoie pentru avort.

Legiuitorii sunt foarte siguri de eficienţa miraculoasă a demersurilor lor: numind cabinetele Centre pentru « Criza de Sarcină », induc subliminal mesajul că gândul de a avorta este doar o etapă trecătoare a stării normale de sarcină, pe care urmează să ţi-o asumi după… tortura psihologică primită. Un fel de Centre de Reeducare. Vă mai amintiţi ?

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/cine-sunt-ucigasii-de-aurora-martin/

Advertisements

TREZIŢI-VĂ, ROMÂNIA E BOLNAVĂ ! de AURORA MARTIN


Bombardaţi continuu cu informaţii despre lupte şi interese politice, neglijăm adesea preocuparea pentru binele personal al cetăţeanului, singurul în slujba căruia, de fapt, ar trebui să stea acţiunile guvernanţilor. Numai astfel îmi explic interesul scăzut faţă de o statistică alarmantă: în România, în 2010, s-au înregistrat 193 de cazuri de rujeolă, în 2011 au crescut la 3270, iar anul acesta, numai la sfârşitul lunii ianuarie, existau deja 4200 de îmbolnăviri, în condiţiile în care perioada anuală maximă de creştere a numărului cazurilor este februarie – mai.

Mi-ar fi prins bine să fi fost avertizată asupra acestor date şi asupra simptomelor rujeolei înainte de a chema salvarea, noaptea trecută, sub bănuiala unei toxinfecţii alimentare şi de a fi purtată la două spitale, după ce la telefon mi se recomandase „un claritin, şi trece până dimineaţă.” Am fost chiar certată de prima doctoriţă, că am umblat toată ziua prin mulţime, infectând atâţia oameni, şi am venit noaptea la spital, să deranjez salvarea şi medicul de gardă!

Acolo abia am aflat îngrozită că rujeola se instalează cu 4 zile înainte de erupţie şi, în tot timpul ăsta, eşti contagios, că orice încăpere în care intri este contaminată cel puţin două ore, că femeile însărcinate care ţi-au stat alături riscă să dea naştere unor copii malformaţi. Dacă aş fi ştiut că febra, somnolenţa, lăcrimarea ochilor, un mic ganglion în spatele urechii, în zona cervicală, inghinală sau la axilă sunt semne de rujeolă, nu aş fi aşteptat atâtea zile să ajung la medic.

Am făcut un bilanţ al ultimelor 4 zile: am vizitat birourile colegilor de serviciu, majoritatea cu copii acasă şi o colegă însărcinată, am luat 5 taxiuri, am mers în 2 restaurante, am folosit 3 lifturi, am fost la o dezbatere la Senat, unde am stat la aceeaşi masă cu dl. Geoană, dna Plăcintă, cancelarul Casei Regale şi alte 30-40 de persoane, am moderat dezbateri la filme în cadrul Festivalului One World Romania, în faţa a 4 săli de cinema pline. În salvarea ce mă purta spre spitalul de boli infecţioase, m-am făcut mică sub povara ce îmi apăsa pe umeri. Lipsa de informare m-a făcut ca, timp de 4 zile, să fiu o adevărată bombă virală umblătoare, un pericol pentru toţi cei apropiaţi sau cunoscuţi şi pentru atâţia necunoscuţi!!!

Am scris acest articol din responsabilitate socială. Deşi numai la acest spital vin zilnic 40 – 50 de bolnavi de rujeolă, Ministerul Sănătăţii şi mass media nu au declanşat o campanie naţională de conştientizare a cetăţeanului şi îl lasă să creadă că e o boală uşoară a copilăriei. Ne-am lipsi uşor de un număr de reclame la ţigări şi băuturi, pentru a fi avertizaţi din oră în oră asupra gravităţii epidemiei, şi a simptomelor. Fiecare am putea diminua puţin extinderea bolii. E adevărat, însă, că astfel de mesaje nu produc banii aduşi de ţigări şi alcool. Ba, din contră, neglijarea epidemiei aduce statului mai multe venituri din vânzarea medicamentelor.

Rujeola s-a extins anul trecut şi în vestul Europei, înregistrând 26.000 de îmbolnăviri şi nouă morţi, dintre care 14.000 şi şase morţi numai în Franţa. Acolo s-a şi lansat o campanie de vaccinare, după ce secretarul general al Sănătăţii a declarat: „Ţara noastră pur şi simplu nu-şi poate permite să aibă morţi, spitalizări costisitoare şi dureroase şi întreruperi ale lucrului sau ale şcolii, din cauza unei boli care poate fi prevenită cu ajutorul unui vaccin”

Oare statul român îşi permite?! Oare statul român de ce îşi permite?!

Am scris acest articol şi ca o scuză publică faţă de toţi cei pe care, fără ştiinţa mea, i-am contaminat. E adevărat că rujeola nu omoară decât în foarte puţine cazuri, însă gândul că ai produs atâta rău îţi omoară clipele de linişte, atunci când îţi pasă de cei din jur. E un chin suplimentar, care ar trebui adăugat la efectele bolii, un chin pentru care nu există medicamente.

Suesa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/treziti-va-romania-e-bolnava-de-aurora-martin/