Regele Mihai I premiat la Gala Tineretului National Liberal 2012

Majestatea Sa Regele a fost premiat de catre Tineretul National Liberal (TNL), sambata 10 martie in cadrul Galei TNL ce a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucuresti.

Regelui i s-a acordat premiul “Nascut Liber” pentru “Cea mai lunga cariera in slujba libertatii”. Diploma si premiul au fost inmanate de catre domnul Calin-Popescu Tariceanu delegatiei Casei Majestatii Sale prezente la acest eveniment, formata din dl. Alexandru Oprean, Cancelar, dra. Liana Greavu, asistent personal si dra. Nicoleta Ifrim, secretar.

Momentul acordarii premiului cat si mesajul transmis de catre delegatia Casei Regale au fost primite cu bucurie de catre cei peste 2000 de tineri liberali, care din dragoste si pretuire pentru Majestatea Sa, in aplauze indelungi, au scandat la unison „Regele Mihai”.

Evenimentul s-a bucurat si de prezenta domnului Crin Antonescu, Presedintele PLN, a domnilor presedinti Mircea Ionescu-Quintus si Radu Campeanu, a domnului Dinu Zamfirescu, membru cofondator al PNL, precum si a altor personalitati ale lumii politice, economice, educationale, culturale si din presa.

Mesajul delegatiei Casei Regale la Gala Premiilor TNL 2012

Domnule Presedinte,

Doamnelor si domnilor invitati,

Dragi tineri,

Suntem onorati sa putem reprezenta Casa Majestatii Sale Regelui la acest eveniment al tinerilor liberali.

Am hotarit ca in aceasta seara sa va aducem un cuvant de multumire al Regelui concretizat in fragmente din mesajele pe care Majestatea Sa le-a transmis romanilor de pretutindeni in ultimii doi ani.

“In anul 1940, dupa plecarea tatalui meu, am adresat primul mesaj de Anul Nou catre voi. Aveam 19 ani, iar tara si continentul nostru se aflau in razboi.”

“De la Bucuresti, Sinaia, Versoix sau Savarsin, cuvintele mele s-au indreptat mereu catre voi cu aceeasi iubire, grija, respect si speranta (…) Trecerea anilor iti da posibilitatea sa vezi ce s-a schimbat in lume si ce anume a ramas.”

“Sper ca anul viitor sa aduca respect si etica in institutii, simt al datoriei si altruism in viata publica. Valorile si competenta ar trebui sa fie criteriile noastre. Aveti incredere in democratie, in rostul institutiilor publice si in regulile lor!”

“In anul 2011 am avut multe intalniri cu romani din toate colturile tarii si de pe multe meleaguri ale Europei. Sarbatorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia sa primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta si la Savarsin, intr-o sarbatoare care a cuprins intreaga suflare romaneasca. Aceasta dovada de iubire si de pretuire, incununata de adresarea de la tribuna Parlamentului catre Natiunea romana, a fost o alinare pentru toate suferintele si neajunsurile pe care a trebuit sa le trecem cu totii in ultimele decenii.”

“Felicit pe cei care au reusit performante economice, mai ales micii intreprinzatori si companiile mijlocii. Felicit pe tineri si pe profesorii din universitati, licee si scoli, care au continuat munca lor importanta, in ciuda greutatilor. Felicitari celor din agricultura, care au reusit sa mearga mai departe, desi ramasi fara resurse si incurajare. Felicit functionarii publici, diplomatii, militarii, oamenii de arta, pentru staruinta lor de a-si face datoria, desi puternic incercati de lipsa banilor si descurajati institutional.

Sunt mahnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii batrani si cei bolnavi sunt nevoiti sa treaca(…)Felicit pe romanii care stiu ca au facut ceva bun pentru ca tara lor sa mearga mai departe.”

Fotografii de Daniel Angelescu


Sursa: http://www.familiaregala.ro/news/2950/53/Regele-Mihai-I-premiat-la-Gala-Tineretului-National-Liberal-2012/

Advertisements

FEMEI CRIMINALE de AURORA MARTIN

Peste 10.000 de femei au murit în România din cauza avorturilor făcute clandestin, în condiţii barbare şi alte sute de mii au trăit suferinţe fizice şi traume psihice de neimaginat. Politica pronatalistă extrem de represivă a regimului comunist, s-a aplicat prin decretul anti-avort 770 din 1966, care legitima controlul statului asupra corpului femeii. Statul totalitar îi pătrundea până în viscer, punând stăpânire până şi pe intimitatea ei.

În discursul public postdecembrist, li se face o mare nedreptate femeilor, vorbindu-se mult despre deţinuţii politici şi aproape deloc despre femeile decedate ca urmare a legislaţiei antiavort. Sacrificiul lor pare să se şteargă treptat din memoria colectivă, care cultivă, prin diverse fundaţii şi prin specularea demagogiei politicianiste, doar cultul eroilor detenţiei comuniste.

Ca urmare, nu este de mirare că, după 22 de ani de la abolirea decretului ceauşist, primul din 89, imediat după Revoluţie, o nouă propunere legislativă impune femeilor obligativitatea consilierii înainte de a face un avort, urmată de o perioadă de cinci zile de reflecţie. Guvernanţii nu numai că nu îşi asumă nicio răspundere pentru recordul pe care îl deţine România la numărul de avorturi, dar pun pe seama femeilor scăderea demografică din ultimii ani. Astfel se face că 51 de deputaţi şi senatori susţin aceast act normativ, iniţiat de deputatul Marius Dugulescu şi primit cu înfiorare de către familiile în memoria cărora sunt încă vii consecinţele dramatice ale avorturilor clandestine.

Vicepreşedinte al Comisiei pentru dreprurile omului, culte şi minorităţi naţionale, şef al Subcomisiei pentru demnitate umană, deputatul Dugulescu încălcă dreptulul fundamental al femeii de a alege şi de a dispune de propriul corp. Folosindu-se înregistrări foto şi video cu dezvoltarea emrionară şi fetală şi cu procedura de avort, consilierea în preajma avortului, într-o stare de vulnerabilitate emoţională crescută, seamănă mai mult cu un abuz, decât de un ajutor, îmbrăcînd toate formele unei manipulări prin material propagandistic, cu efecte traumatizante asupra femeii, căreia i se induce sentimentul de vinovăţie pentru uciderea fătului.

Necesitatea consilierii asupra riscurilor avorturilor este evidentă, însă ea ar trebui să vină începînd de la vârsta de 14 ani, când adolescentul, primind o carte de identitate, devine responsabil de consecinţele propriilor lui decizii şi fapte. O educaţie sexuală adecvată, care să includă prevenţia pentru sarcini nedorite şi o corectă informare asupra metodelor contraceptive se impun nu numai fetelor şi femeilor, ci, în egală măsură, băieţilor şi partenerilor, tot atât de implicaţi în procesul conceperii unui copil. Empatia şi respectul faţă de femeie ar duce atât la o mai responsabilă abordare a vieţii sexuale, cât şi la diminuarea cazurilor de violenţă în familie.

Dacă aspirăm către o însănătoşire morală a societăţii, discursul Patriarhiei, care consideră avortul o crimă şi susţine „orice iniţiativă care duce la conştientizarea acestui păcat”, este anacronic şi ne împovărează inutil. Este greu să acceptăm că trăim cu atâtea mii de femei criminale în jur, că mama, sora, partenera, fiica sunt sau pot fi toate nişte criminale.

( VA URMA)

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/femei-criminale-de-aurora-martin/

CINE E COMPLICE LA CRIMĂ de AURORA MARTIN

Un bărbat a intrat într-un coafor şi a împuşcat opt persoane, dintre care două au decedat. Una dintre ele era soţia, singura cu care, omul chiar avea o răfuială.

Crima care a avut loc ieri într-un coafor din zona centrală a Bucureştiului a început, de fapt, în dormitor, cu mult timp în urmă. Ceea ce ne-a „deranjat” confortul citadin a fost faptul că spaţiul privat a fost transferat în spaţiul public. A ieşit „la vedere”. Ştirea despre femeia ucisă de bărbatul ei, din gelozie sau din orice alt motiv, la ei acasă, între cei patru pereţi, nu ar fi făcut atâta vâlvă; ar fi făcut, cel mult subiectul unei „ştiri de la ora 5”.

Când vine vorba de cauze ale morţii sau ale invalidităţii femeilor, pe primul loc în statistici nu se află nici cancerul, nici accidentele stradale; pe primul loc se află violenţa domestică, iar victima, de cele mai multe ori, este nevoită să trăiască sub acelaşi acoperiş cu agresorul. Astfel, casa, un spaţiu presupus protector, se confirmă a fi locul cel mai puţin sigur, pentru că, în peste 55% dintre cazuri, agresorul este soţul sau partenerul de viaţă.

Violenţa domestică, sub toate formele ei – violenţă fizică, violenţă sexuală, violenţă psihologică şi violenţă economică – scoate la lumină realităţi în care graniţa dintre normal şi patologic este foarte firavă.. De multe ori, toate aceste tipuri de violenţă coexistă într-o familie, pentru că se angrenează una pe alta, ştrangulând, practic, victima într-un cerc vicios.

Uneori se ajunge la crimă sau sinucidere: este doar vârful macabru al unui iceberg, ieşit dintr-o mare de violenţe psihologice, care, chiar şi atunci când nu lasă răni fizice vizibile, traumatizează victima, punând asupra ei un sechestru emoţional din care nu se mai poate elibera singură. Gelozie, manipulare, ameninţări, hărţuire, denigrare, umilire sunt instrumente de tortură cotidiană care ucid lent, mult mai des decât se face cu o armă fizică. Dar astfel de crime nu apar la ştiri; nu au nimic senzaţional!

De obicei, violenţele şi abuzurile se îndreaptă asupra femeii, dar în acest carusel al violenţei sunt angrenate şi victime colaterale: copiii; pentru ei, traumele individuale au efecte sociale, care se transmit, într-o spirală a violenţei, pe mai multe generaţii. Traumele nu se nu se văd imediat; nu ne sar în ochi. Ieri, în schimb, s-au văzut, pentru că ieri, victime colaterale au fost persoane din afara familiei. Oricare dintre noi putea fi în locul lor. Asta a deranjat peste măsură: violenţa din familie nu a mai fost doar o …”afacere de familie”.

Violenţa domestică este un tip de violenţă care străbate transversal societatea şi societăţile în general, la toate nivelele, pentru că ea nu cunoaşte diferenţieri geografice sau geopolitice, diferenţieri de vârstă sau de categorie socială: pentru o ţărancă, pentru o muncitoare, pentru o artistă sau pentru o profesoară universitară violenţa domestică îmbracă aceleaşi forme de manifestare. Ba chiar, dacă e mai cultivată, dacă e mai sus pe scara socială, o femeie va ezita şi mai mult să-şi denunţe soţul sau partenerul sau măcar să vorbească despre asta, din jenă. Lipsa unei educaţii în spiritul neacceptării violenţei va continua să producă victime.

În lumea satului, dacă Ion o bate pe Măria, ştie tot satul şi… îi vorbeşte lumea; gura satului este o instanţă morală incontestabilă, care a menţinut un echilibru în lumea rurală. Aşezarea pe orizontală a caselor facilitează comunicarea şi cunoaşterea oamenilor între ei. În consecinţă, afirmăm cu certitudine că violenţa domestică este obişnuită în lumea rurală, căutăm chiar cauze în persistenţa patriarhatului şi dăm „împăcaţi” din umeri: asta e! Nu ne deranjăm prea mult să luăm măsuri. La oraş, unde trăim pe verticală, într-un bloc, abia dacă ne cunoaştem vecinii de palier, auzim de multe ori certuri, ţipete, plânsete, dar ne vedem mai departe de treburile noastre, într-un soi de nepăsare citadină faţă de dramele de alături.

Şi-atunci… ne mirăm şi ne cutremurăm când dramele răbufnesc şi ne „deranjează” spaţiul public. Este o ipocrizie în atitudinea noastră, a tuturor! Uitaţi-vă în jur, în familie, la vecini, la prieteni… Puteţi spune că nu aveţi cel puţin un caz de violenţă domestică printre cei apropiaţi?! Aţi denunţat-o? Aţi atras atenţia asupra ei? Aţi încercat să sfătuiţi victima să ceră ajutor la poliţie sau la centre de specialitate? Nu. Aţi luat-o ca pe-un fapt divers. Nu vă deranja. Era violenţa ştiută, violenţa nevăzută, violenţa tăcută…

Tăcerea şi nepăsarea noastră fac victime. Suntem complici la crima asta! Suntem complici la suferinţă!

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/cine-e-complice-la-crima-de-aurora-martin/

A MURIT ROMÂNUL TONY de AURORA MARTIN

Un român a murit. Nu a murit în România, ci a murit în America, răpus de un criminal. Autorităţile au considerat că merită respectul şi ononoarea statului american şi au decretat doliu, coborînd în bernă steagurile de la Washington.

Despre Tony Rădulescu, un român emigrat, în România nu s-a auzit, deşi în America era apreciat drept „modelul soldatului american”. În schimb, majoritatea românilor ştiu cine este Nicolae Romulus Mailat, un alt român emigrat, acuzat de tâlhăririe, agresarea sexuală şi uciderea Giovannei Reggiani în Italia. Pentru faptele sale, el a primit iniţial 29 de ani de detenţie, după care, la cererea avocatului acuzării, închisoare pe viaţă. Pentru faptele sale, noi toţi am primit în faţă dispreţul jurnaliştilor şi politicienilor italieni, care au început să facă generalizărări despre români, generalizari de natură să tulbure echilibrul diplomatic dintre cele două ţări. Faptele lui şi ale altora ca el îi fac pe tinerii oneşti şi studioşi să se ruşineze că sunt români.

Tony Rădulescu a servit cu dăruire şi curaj statul american ca agent de poliţie rutieră şi ca soldat în armată, trimis în misiuni în Iraq şi Afganistan. A murit la datorie, împuşcat de un şofer de camion pe care îl legitima, un criminal, traficant de droguri, eliberat din închisoare, care s-a şi sinucis înainte de a fi anchetat.

Românului i se spunea „Soldatul Tony”, vorbea română, engleză, italiană, spaniolă şi coreană, avea o personalitate foarte puternică şi un simţ al umorului, care îl făceau plăcut atât superiorilor şi colegilor, cât şi celor cărora le dădea, pe lângă amenda contravenţională, o stare de spirit pozitivă, facându-i să mulţumească pentru… pedeapsă. Calităţile profesionale şi cele personale l-au făcut atât de îndrăgit şi de popular, încât era invitat să vorbească în şcoli despre meseria de poliţist.

Îndurerată, întreaga comunitate din Seattle a venit ieri să-i fie alături pe ultimul drum, aducând un omagiu românului al cărui sicriu era învelit în steagul american. În memoria lor, el rămâne drept „cel mai bun dintre cei mai buni”, „genul de persoană pe care oricine şi-ar dori să o aibă în preajmă”.

Despre soldatul Tony nu se va vorbi prea mult la noi, deşi el este nu numai un erou, dar este unul dintre modelele morale care înnobilează imaginea României. Viaţa lui a fost valorizată într-o altă ţară. Se alătură multor nume care ne rămân necunoscute. Soldatul Tony este un erou american de origine română. Statul american a coborît steagurile în bernă, în semn de respect pentru el. Nu este o onoare pentru oricine şi nu este un simplu fapt divers. Este un episod care, povestit tinerilor români, îi poate face să se şi mîndrească de provenienţa lor, nu doar să roşească pentru faptele nesăbuite ale unor conaţionali, în resemnarea de a se fi născut români.

Vorbiţi copiilor despre românul Tony! Despre Mailat s-a vorbit destul!

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/a-murit-romanul-tony-de-aurora-martin/