Prima vizită publică externă a Familiei Regale a României în anul 2012 a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie.
În perioada 29 – 30 ianuarie, Majestatea Sa Regele Mihai I a efectuat o vizită oficială la Roma, la invitația Suveranului Ordinului de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Fra’ Mattew Festing, Principe şi Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta.
Majestatea Sa a fost însoțită în vizita la Roma de Șeful Onorific al Casei MS Regelui, dl Andrew Popper.
Regele Mihai a întâlnit pe Principele Suveran în cursul zilei de luni, la Palatul Magistral din Roma.
Discuțiile s-au axat pe continuarea şi extinderea colaborării pe care Ordinul Suveran Militar de Malta a avut-o cu România în activităţi cu caracter umanitar, precum şi pentru cooperarea în organizaţiile internaţionale.
Majestatea Sa Regele a avut întâlniri cu personalități din mediul de afaceri, diplomatic și cu reprezentanți ai societății civile italiene. Regele Mihai a fost, de asemenea, oaspetele Ambasadei României la Roma.
Regele Mihai I a fost distins de către Ordinul Suveran de Malta cu titlul de Bailiff Grand Cross of the Sovereign Order of Malta. De asemenea, Regina Ana și Principesa Moștenitoare au fost distinse cu Marea Cruce a Ordinului.
Sursa : http://www.princeradublog.ro/jurnal/regele-mihai-i-in-vizita-la-ordinul-suveran-de-malta/