Albumul “Anul Regelui”, lansat la Muzeul Național de Istorie


Astăzi, vineri 21 octombrie 2011, Principesa Moștenitoare și cu Principele Radu, însoțiți de Principele Nicolae, au luat parte la lansarea volumului “Anul Regelui”, publicat în 70,000 de exemplare de Editura Curtea Veche. Ne aflăm în a doua zi a celebrărilor din cadrul Jubileului 90 al Majestății Sale Regelui.

Mulți iubitori ai cărții și susținători ai valorilor Casei Regale a României s-au aflat împreună cu noi, alături de directorul și colectivul Muzeului Național de Istorie a României, de reprezentanții editurii și de mulți jurnaliști.

S-au acordat autografe și s-a stat de vorbă cu cei prezenți. Lansările cărților regale au loc de obicei la Muzeul Național de Istorie, ctitorie a Regelui Carol I.

Principele Nicolae a reprezentat Familia Regală în această după-amiază la Castelul Pelișor, unde a avut loc vernisajul unei expoziții de fotografii rare reprezentând pe Majestatea Sa Regele Mihai I.










Fotografii de Daniel Angelescu

Advertisements