Ce fel de tată este Regele Mihai pentru fiicele sale


Se vorbeşte mult despre Regele Mihai în ultima perioadă. Dar în realitate, stim atât de puţin. Pentru Traian Băsescu, el este „bietul ex-rege”, care a trădat ţara prin abdicare. Pentru parlamentarul PDL Ioan Oltean, Regele Mihai sau Regele Cioabă e totuna. Berceanu minte că Regele a fost decorat de Stalin. Roberta Anastase îl prefară pe Strauss – Kahn. Cu toate acestea, este evident că oamenii aceştia habar nu au cine este Regele Mihai I şi ce reprezintă el. Scopul lor este acela de a-l minimaliza pe Rege şi ideea de monarhie. Aceşti oameni nu-l înţeleg pe Rege nici ca om, şi nici nu-i interesează. Dar, dacă noi nu ştim, altii ştiu. Am văzut ce reprezintă Regele Mihai pentru personalităţile regale din Europa. Există vreun om politic în România despre care personalităţi europene de asemenea valoare să fi spus cuvinte atât de frumoase? Vom vedea astăzi ce reprezintă Regele Mihai pentru fiicele sale. Sunt unele dintre cele mai frumoase cuvinte pe care le-am citit vreodată, spuse de fii sau fiice despre părintele lor. Cu toţii ne iubim părinţii. Dar câţi dintre noi ar putea scrie, cu îndreptăţire, lucruri atât de frumoase depre ei? Credeţi poate că Elena şi Ioana Băsescu ar putea să scrie aşa despre Traian Băsescu? Şi dacă, printr-o minune, ar putea să scrie, le-ar crede cineva?
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta:
Când eram copil, tatăl meu ne povestea despre o ţară nu prea depărtată, pe care o iubea şi pe care o pierduse. La început ne-am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară – cum se poate una ca asta?!
Când aveam 9 ani, am scris o compunere pe care am lăsat-o la şcoală, sau am pus-o undeva în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s-o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:
Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna aici, lângă mine. Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă. În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, împreună cu surorile mele şi cu mine, „Tatăl Nostru”.
„La cei 7 ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală (…)mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. La semafor mă uitam pe geam la oamenii din alte maşini, să văd dacă îl remarcau, şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos”
Când aveam 4 ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată. La cei 7 ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe geam la oamenii din alte maşini, să văd dacă îl remarcau, şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.
Am zburat la vârsta de 10 ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă alt avion. Deodată el a spus: „Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor”. M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic ca să rezolve orice problemă.
Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.
„El a fost dintotdeauna foarte calm, a fost bun şi înţelegător cu fiecare. Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice”
Când am devenit adolescentă, omul acesta m-a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost răbdător şi nu m-a făcut să mă simt agitată sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, a fost bun şi înţelegător cu fiecare. Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la service. Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pianist pasionat (e aşa păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisaje inedite. Când eram mici şi veneau la noi copiii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne punea desene animate: ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald, Mickey Mouse. De aceea, serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare voia să fie invitat în casa noastră.
„Eram copil când am înţeles că există o parte din acest om care nu ne aparţine nouă. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea depărtată, pe care o iubea şi pe care o pierduse.”
Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să stăm liniştite în timpul înregistrării, de fapt trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu îl deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că era vorba despre ceva cu adevărat important. Eram copil când am înţeles că există o parte din acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o parte misterioasă care se afla deasupra familiei. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea depărtată, pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne-am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară – cum se poate una ca asta?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui mai era o dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi, totuşi, acel ceva era, într-un fel, şi o parte din noi.

„Omul acesta are ore metodic stabilite pentru orice şi vorbele pe care le rosteşte sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui”
Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne-a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc. Această altă parte a lui îl face reţinut şi trist. Dar, cum el e foarte echilibrat, reuşea să îşi învingă tristeţea. Omul acesta are ore metodic stabilite pentru orice şi vorbele pe care le rosteşte sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui. Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume amuzante; simţul umorului ne-a folosit, lui şi nouă, ca medicament, atunci când venea tristeţea. Persoana aceasta este incoruptibilă; nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.
„Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a-şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipamente electronice”
Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a-şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipamente electronice. Am descoperit că este şi un incredibil corespondent, că a corespondat cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi aspecte care ţin de mecanică. Auzeam cu toţii cum ţăcănea maşina la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet atât de liniştitor!
„Acest om a devenit rege la vârsta de 6 ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi-a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui”


Acest om a devenit rege la vârsta de 6 ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi-a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui. A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de 22 de ani, când a întors armele de partea Aliaţilor, în al doilea război mondial. Apoi, el singur a opus ani încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor, care în cele din urmă, l-au forţat cu puşti şi cu tancuri să îşi părăsească ţara. Dar acest om le-a supravieţuit duşmanilor lui şi le-a supravieţuit până şi copiilor duşmanilor lui.Omul acesta a fost întotdeauna lângă mine. Şi omul acesta este tatăl meu”
Alteţa Sa Regală Principesa Elena:
Calitatea cardinală pe care tatăl meu o arătă este cea a cinstei. Loialitatea este altă calitate a tatălui meu. El are un ferm simţ al loialităţii faţă de familia şi prietenii săi, dar mai presus de toate faţă de ţara sa
S-a scris mult despre tatăl meu şi despre evenimentele istorice care i-au definit viaţa. Aici aş dori să elogiez câteva dintre virtuţile lui şi să sugerez că, dacă ele ar fi adoptate de liderii naţiunilor de astăzi, ei s-ar grăbi să reinstituie demnitatea naţiunilor lor şi ar îmbunătăţi calitatea cârmuirii lor. Calitatea cardinală pe care tatăl meu o arătă este cea a cinstei. Această virtute, împreună cu neclintita credinţă în Dumnezeu, îi călăuzeşte toate acţiunile. Cu mult timp în urmă, el şi bunica, Regina Elena, au fost un exemplu de cârmuire morală şi onestă, în anii negri ai războiului şi imediat după aceea, arătând că cinstea trebuie să primeze şi să fie normă în viaţa publică şi privată.
Loialitatea este altă calitate a tatălui meu. El are un ferm simţ al loialităţii faţă de familia şi prietenii săi, dar mai presus de toate faţă de ţara sa. În timpul exilului, el a rămas loial poporului şi Naţiunii pe care a fost obligat să le părăsească. Loialitatea lui faţă de România nu a fost niciodată zdruncinată. El crede în ţara lui şi în sprijinul ei tenace de a învinge în cele mai dificile situaţii.


„El a ascultat întotdeauna mai mult decât a vorbit, ceea ce l-a ajutat să ia mereu deciziile drepte”
Alături de simţul loialităţii tatălui meu stau umilinţa, modestia şi discreţia. El a ascultat întotdeauna mai mult decât a vorbit, ceea ce l-a ajutat să ia mereu deciziile drepte. Nu a ratat niciodată ocazia să acţioneze într-un mod modest şi demn, dar plin de ascuţime şi de înţelepciune, chiar şi atunci când astfel de acţiuni au fost nepopulare sau dificile. A fost mereu ambiţios pentru România, dar niciodată pentru el. Are mereu dorinţa fierbinte de a-şi servi ţara, din grijă pentru binele poporului său. Pentru el, o viaţă în slujire este o viaţă a încrederii publice.
Tatăl meu are un profund simţ al dreptăţii. Este important, atât la nivel individual, cât şi la nivelul întregii societăţi. El a arătat mereu cât de mult poate această virtute morală să ajute oamenii să se respecte unii pe alţii şi să motiveze un comportament mai bun în plan individual şi în cea mai importantă parte a societăţii, familia. Am fost martora acestui fenomen văzând comportamentul tatălui meu. El ne-a arătat întotdeauna loialitate şi fidelitate mamei mele şi nouă, copiilor lui. Ne-a arătat întotdeauna iubire şi ne-a acordat timp şi atenţie. La rândul meu, sunt mândră să spun că îmi este uşor să îi tratez cu onoare, respect şi admiraţie pe părinţii mei. Ştiu că el ar fi dorit aceleaşi virtuţi pentru România, astfel ca ţara să se dezvolte în viitor ducându-şi lumea în cinste, integritate şi un puternic simţ al loialităţii din partea fiecăruia dintre români.
Alteţa Sa Regală Principesa Irina:
Pentru mine, tata este făcut din plămada eroilor. El este visul oricărui istoric! Este o legendă vie. Este un om extraordinar şi cu adevărat un om al timpului nostru
Pe tot parcursul copilăriei noastre, el nu a uitat niciodată de România, de dragostea şi îngrijorarea lui pentru ţară. La fiecare sfârşit de an, trebuia să fim foarte cuminţi, fiindcă tata înregistra mesajul de Anul Nou pentru poporul român. Aveam mereu întrebări să îi punem. Tata avea o colecţie de biografii de familie şi, atunci când am ajuns la vârsta tinereţii, mi-am făcut timp şi am citit povestea tatălui meu, „Coroana contra secerii şi ciocanului”. Atunci am realizat că tatăl meu nu era un om obişnuit, fiindcă înainte de aceasta, deşi auzisem toate poveştile despre el, niciodată nu realizasem cu adevărat prin ce a trebuit să treacă. Pentru mine, tata este făcut din plămada eroilor. El este visul oricărui istoric! Este o legendă vie. Este un om extraordinar şi cu adevărat un om al timpului nostru. Credibilitatea lui, curajul lui, iată ceea ce lipseşte astăzi în leadership-ul naţiunilor! Toţi ar trebui să înveţe de la el. Credinţa în el însuşi, în poporul lui, în familia lui a fost tot timpul de nezdruncinat. Integritatea lui, faptele lui sunt atât de întregi, încât puţini oameni se pot compara cu el.
„Uneori l-am întrebat ce anume ar trebui să fac, cum să fac una sau alta, iar el mereu mi-a răspuns:” Dacă e drept ce faci, vei şti. Dacă poţi să te uiţi la tine în oglindă şi să fii fericită de ce vezi, atunci e drept. Fii cinstită şi sinceră cu tine şi cu ceilalţi”
Mulţumită lui, mă întreb, direct şi sincer, ce doresc de la viaţa mea şi cum am s-o trăiesc. Uneori l-am întrebat ce anume ar trebui să fac, cum să fac una sau alta, iar el mereu mi-a răspuns:” Dacă e drept ce faci, vei şti. Dacă poţi să te uiţi la tine în oglindă şi să fii fericită de ce vezi, atunci e drept. Fii cinstită şi sinceră cu tine şi cu ceilalţi”. Mi-l aduc aminte spunând: „Dumnezeu ne-a dat două urechi şi o singură gură. Ascultă înainte de a vorbi”. Nădăjduiesc că mi-am învăţat bine lecţia.(………) El fiind capul Familiei, noi toţi îi căutam sfatul. El ascultă, apoi, după o vreme, dă răspunsul. Iar răspunsul lui, fie că este ceea ce aşteptai să auzi, fie că nu, afli mai târziu că a fost cel corect. Omul acesta, care a suferit teribil în copilărie şi tinereţea lui, este un înţelept. El are un fel misterios de a citi oamenii, de a şti exact dacă sunt duşmani sau prieteni, dar fără amărăciune. Sunt sigură că nu a fost mereu aşa pentru el, dar are atâtea să îi înveţe pe alţii din trecutul lui, pentru viitorul nostru, dacă avem voinţă şi suntem în stare să luăm aminte. Până astăzi, el rămâne un om extraordinar pentru timpuri extraordinare. Sunt mândră să fiu una dintre fiicele lui. Te iubesc, tată, din toată inima.
Alteţa Sa Regală Principesa Sofia:
Copil fiind, îi întrebam pe cei din jurul meu de ce tata acesta înalt vorbeşte atât de puţin şi pare să fie învăluit într-o aură de tristeţe. Mi s-a spus că tatăl meu era un om abătut fiindcă era tristul rege al unei ţări îndepărtate, pe care a fost obligat să o părăsească
Copil fiind, îi întrebam pe cei din jurul meu de ce tata acesta înalt vorbeşte atât de puţin şi pare să fie învăluit într-o aură de tristeţe. „De ce este aşa? De ce nu sunt alţi tătici la fel?”, mă întrebam. Şi mi s-a spus că tatăl meu era un om abătut fiindcă era tristul rege al unei ţări îndepărtate, pe care a fost obligat să o părăsească. Şi că inima lui plânge pentru toţi oamenii pe care i-a lăsat în urmă, milioane de oameni, din cauza unui mic număr dintre ei care au vrut ca el să nu mai fie ceea ce era. Şi am lăcrimat pentru el, pentru noi, familia lui, pentru milioanele de care era separat, fiindcă eram sigură că şi lor le era dor de el tot atât de mult cât îi era lui dor de ei. Şi am simţit nedreptatea acestei separări forţate. Aveam 5 ani la vremea aceea.(….)


Când a căzut dictatura comunistă din România, am început să înţeleg ceva din misterul legăturii dintre el şi ţară, precum şi spiritul pe care îl împărtăşeşte cu poporul român. Ca un cordon ombilical, acest fel de a fi împreună cu ai lui l-a ţinut în viaţă de-a lungul deceniilor de exil. Am descoperit acelaşi spirit la mulţi români ţinuţi captivi în ţară de-a lungul acelor teribili ani. Neîntreruptă până astăzi, această legătură spirituală rămâne. Când se află în România, el nu mai este sufletul amputat pe care l-am cunoscut când eram mică, ci devine din nou un om întreg. Bunătatea şi simplicitatea lui autentică mişcă mii de inimi. Curajul, cinstea şi delicateţea lui au darul de a aduce ocrotire unei naţiuni a cărei esenţă a fost pângărită în acel josnic mod, decenii la rând, şi ale cărei cicatrice rămân. Dar rostul lui merge mai departe de atât.
„El este constant şi de neclintit în credinţele lui şi în felul cum înţelege binele şi răul, precum şi în adevărul despre ceea ce este el”
Una dintre cele mai mari puteri pe care le are tatăl meu este simţul moralităţii. Acesta l-a ajutat să evite multe capcane, i-a permis să stea drept când alţii se prăbuşeau. Acest simţ al moralităţii, alături de integritatea lui, i-a permis să stea ca un stejar majestuos într-o pădure spulberată de vânt. El este constant şi de neclintit în credinţele lui şi în felul cum înţelege binele şi răul, precum şi în adevărul despre ceea ce este el. Loialitatea imensă a tatălui meu şi dragostea lui totală pentru ţară au darul de a vindeca şi de a armoniza trecutul şi prezentul. Acesta este fundamentul moral al privirii către viitor. Tatăl meu este, totodată, Regele meu şi în mare măsură un far pentru mine. Dar nu doar pentru mine. El este un far, o lumină pentru toată România. Ca români, avem nevoie de acest punct de referinţă. El este parte din ţesătura adevăratului suflet românesc, pentru că sufletul românilor se recunoaşte în el.

“Viaţa lui s-a adâncit într-o istorie creată, în parte, chiar de el, în timpul celui de-al doilea război mondial şi după aceea.”
Majestatea Sa Regele Mihai al României, aşa îl cunoşte lumea. Dar pentru mine este iubitul meu „papa”. Viaţa lui s-a adâncit într-o istorie creată, în parte, chiar de el, în timpul celui de-al doilea război mondial şi după aceea. Un om extraordinar care îşi dedică viaţa de zi cu zi binelui României, patria sa, şi prosperităţii poporului român, iar acest angajament nu este niciodată departe de inima, sufletul, gândurile şi rugăciunile lui.
El nu s-a oprit niciodată şi continuă să păşească pe dificilele şi adesea înşelătoarele poteci către pacea şi prosperitatea României. Continuă să călătorească pe acest drum cu demnitate, integritate, răbdare, putere şi justeţe. Poporul român este sângele lui şi dragostea lui. Pentru aceste motive şi pentru multe altele, în plus faţă de jurământul căruia şi-a dedicat întreaga viaţă, el continuă să fie raza spre care oamenii îşi îndreaptă privirea, în căutare de putere, înţelepciune, îndrumare şi unitate. Ce viaţă, la vârsta de 90 de ani!
Cel mai bine îl cunosc drept un tată iubitor care este incoruptibil, delicat, iubitor şi cu un suflet cald, care continuă să facă totul pentru binele copiilor lui. El este încurajator, ocrotitor, autoritar şi drept. Fiind cea mai tânără dintre cei cinci copii ai săi, admiraţia şi iubirea mea pentru el nu cunosc limite. Sunt norocoasă, pentru putinţa de a descrie în cuvinte că îl am ca tată. El este, pur şi simplu, cel mai bun dintre toţi şi nu îmi imaginez că ar putea fi altfel.

Articol preluat de pe :http://spunesitu.adevarul.ro/Societate/Dezbateri/Ce-fel-de-tata-este-Regele-Mihai-pentru-fiicele-sale-9159

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s