Cuvântare
rostită în Adunarea Constituantă după jurământul pe Constituţie
Domnule Preşedinte,
Domnilor Deputaţi,
Actul ce s-a îndeplinit astăzi este cel mai însemnat din viaţa unui popor. Prin Constituţia ce dăm astăzi statului român realizăm aspiraţiile legitime ale naţiunii, garantând interesele tuturor stărilor, precum şi toate drepturile pe care cetăţeanul trebuie să le găsească într-o societate civilizată.
Pentru mine, acest act este cel mai solemn al vieţii mele, căci el este pactul definitiv, care mă leagă pentru totdeauna cu destinele noii mele patrii, cu România.
Dacă naţiunea română a putut trece peste atâtea secole de suferinţe şi încercări grele, fără a-şi pierde existenţa ei, aceasta o datoreşte nu numai valorii braţului strămoşilor noştri, dar şi înţelepciunii şi răbdării, care au caracterizat în toate timpurile acest popor. El a ştiut să-şi apere ţara şi drepturile, menţinându-şi aspiraţiile sale în cercul putinţei şi în limitele însemnate de poziţia sa geografică.
Zdruncinată prin luptele interne, naţiunea română a alergat la principiul Unirii şi Principelui străin, ca la singurul liman de scăpare, ca la singurul mijloc de consolidare şi prosperitate. Astăzi, când această dorinţă este îndeplinită, prin abnegarea, persistenţa şi prudenţa Românilor, precum şi prin solicitudinea Curţii suzerane şi a Înaltelor Puteri garante; astăzi, în sfârşit, când prin Constituţie bazele legilor noastre sunt fixate şi statornicite, trebuie să ne dăm mâna cu toţii şi, strâns uniţi, să menţinem, să dezvoltăm şi să întărim ceea ce am dobândit.
Urmând cu linişte şi demnitate această cale, vom fi respectaţi din afară şi ne vom atrage bunăvoinţa Înaltei Porţi şi a Înaltelor Puteri garante.
În afară, ca şi înăuntru, linia noastră de purtare e simplă.
Avem un lucru sfânt de păzit, neutralitatea noastră, garantată de puterile cele mari ale Europei. Această neutralitate ne impune datorii, ce trebuie să îndeplinim cu loialitate şi sinceritate.
Legămintele seculare, ce unesc România cu Curtea suzerană şi care au fost pentru România totdeauna un scut puternic în timpurile cele mai grele, trebuie respectate şi menţinute. Dovezile incontestabile ale simţămintelor noastre în această privinţă vor fi, nu mă îndoiesc, primite de Înalta Poartă ca o garanţie pentru viitor.
Nu suntem aliatul niciunei Puteri; vom pune toate silinţele noastre pentru a nu crea nicio dificultate Puterilor vecine. Interesul nostru cere a trăi în cea mai bună armonie cu dânsele.
Ţinta preocupărilor şi a lucrărilor naţiunii trebuie să fie dezvoltarea puterilor ei morale şi materiale.
Ridicarea Bisericii române, restabilind-o pe bazele canoanelor, şi întărirea simţământului religios în inimile noastre; răspândirea învăţământului în toate clasele; o justiţie şi o administraţie bună, care să stârpească, prin urmărirea şi pedepsirea culpabililor, toate abuzurile; o ordine şi o economie în finanţe, pentru a face să înceteze strâmtorarea de care suferă astăzi societatea şi pentru a da un nou zbor înavuţirii naţionale; îmbunătăţirea agriculturii, izvorul cel mai mare al bogăţiei noastre; înmulţirea căilor de comunicaţii şi înfiinţarea institutelor de credit, ca singurele mijloace pentru a da un impuls comerţului: iată problemele ce trebuie să le rezolvăm.
Ţara a intrat într-o stare normală. Un guvern monarhic constituţional este aşezat. Să stăruim dar cu toţii, ca prin loiala şi sincera aplicare a principiilor acestei Constituţii, ea să poată produce binefăcătoarele ei roade.
Domnilor Deputaţi,
Străin la orice lupte, trecutul pentru mine nu consistă decât în faptele cele frumoase ale acestei naţiuni. Cu această sacră avere, toţi întruniţi, vom putea merge cu înlesnire şi siguranţă pe calea care este deschisă înaintea noastră.
Bucureşti, 30 iunie 1866
Carol
Angels Photography's Blog 