Federația Română de Tir cu Arcul


Foto de Daniel Angelescu
Începând de ieri, luni 20 iunie 2011, Federația Română de Tir cu Arcul funcționează sub Înalt Patronaj regal. Organizația sportivă românească este afiliată Federației Internaționale de Tir cu Arcul.

La Palatul Elisabeta, Principesa Moștenitoare și cu mine am primit reprezentanții federației, ziariști sportivi, personalități din administrațiile sportive naționale și locale. A fost prezent președintele Federației Române de Tir cu Arcul, dl Aurelian Bacinschi și președintele Comitetului Român Olimpic, dl. Octavian Murariu.

În luna iulie, arcașii români vor participa la Campionatul mondial de Tir cu Arcul, de la Torino. Principesa și cu mine sperăm ca Înaltul Patronaj să le aducă noroc și inspirație, iar campionatul mondial să le ofere ocazia unor medalii de înalt prestigiu.

Tirul cu arcul este un sport de mare tradiție în România, în prezent insuficient sprijinit public și insuficient cunoscut de tineri. Sperăm ca echitația și tirul cu arcul să devină, în rândul tinerilor români, sporturi populare, îndrăgite și practicate cu înaltă îndemânare.














Sursa: http://www.princeradublog.ro/jurnal/federa%c8%9bia-romana-de-tir-cu-arcul/

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s