Seara Corpului Diplomatic la Palatul Elisabeta

De-a lungul celor 144 de ani de la crearea Familiei și Casei Regale a României, recepția anuală a Corpului Diplomatic a fost găzduită la Palatul Regal în fiecare an, în timpul în care Familia Regală a fost în funcțiune constituțională. Majoritatea relațiilor diplomatice (ba chiar politice și economice) între România și țările lumii au fost stabilite în timpul Regelui Carol I, apoi al Regilor Ferdinand și Carol al II-lea. Regele Mihai, chiar în perioada Războiului Rece, a păstrat contacte cu țările democratice și cu cancelariile lor sau societatea civilă. În anul 1997, prima întâlnire a Regelui și Familiei Regale cu Corpul Diplomatic, la sfârșit de an, a avut loc la București. După o pauză de exact 50 de ani, șirul întâlnirilor reprezentanților oficiali ai statelor lumii în România cu Casa Regală a fost reluat. Spre beneficiul României, spre folosul administrațiilor politice succesive, al societății civile, al mediului de afaceri, al diplomației românești. După anul 2001, Palatul Elisabeta a găzduit, la sfârșit de an, întâlnirea devenită istorică dintre regalitate și diplomație pe pământ românesc. Anul acesta, Principesa Moștenitoare a reprezentat pe Regele Mihai. Majestatea Sa va reveni la Săvârșin peste trei săptămâni, dar a dorit ca întâlnirea anuală cu Corpul Diplomatic să aibă loc la Palatul Elisabeta, respectându-se tradiția aproape biseculară. Corpul Diplomatic al anului 2010 acreditat la București a fost prezent în mare majoritate. Ca și în alți ani, decanul Corpului Diplomatic, Nunțiul Apostolic, a fost prezent și a luat cuvântul, aducând salutul tuturor colegilor săi ambasadori. Familia Regală s-a prezentat la întâlnirea anuală de la Palatul Elisabeta cu un bilanț remarcabil: Regele, Regina și cu noi am efectuat împreună 14 vizite publice în Europa și Orientul Apropiat, în anul 2010. Paisprezece vizite susținute financiar și logistic de Casa Regală aproape exclusiv. Paisprezece ocazii în care interesele fundamentale ale României au fost susținute cu profesionalism, demnitate, competență și respectabilitate.Țările vizitate în 2010 (unele de două ori) au fost Elveția, Italia, Germania, Spania, Iordania, Marea Britanie, Turcia, Rusia, Suedia, Serbia, Danemarca și Republica Cehă. Principesa Moștenitoare și cu mine am dat citire mesajului Regelui. Seara s-a bucurat de o atmosferă de respect reciproc, de demnitate, de armonie și echilibru, de rafinament. Ritualul regal s-a dovedit din nou, ca de fiecare dată, potrivit cu reprezentarea istorică, instituțională și statală a României.

Fotografii de Daniel Angelescu

Articol preluat de pe : http://www.princeradublog.ro/jurnal/seara-corpului-diplomatic-la-palatul-elisabeta-2/

Advertisements

Seara Palatului Elisabeta dedicată Fundației Principesa Margareta

DSC_7207

Miercuri 24 noiembrie 2010, la Palatul Elisabeta a avut loc o seară dedicată Fundației Principesei Moștenitoare, creată acum două decenii de Alteța Sa Regală, cu acordul și sprijinul Majestății Sale Regelui Mihai.

De două ori pe an, primăvara și toamna, Palatul Elisabeta oferă o seară celor care au avut în anul respectiv merite ieșite din comun în susținerea activităților fundației, personalităților care au dovedit generozitate, spirit civic, puterea exemplului personal și s-au implicat într-un fel în proiectele organizației.

Seara de miercuri a reunit personalități din mediul de afaceri românesc și străin, ziariști de prestigiu, reprezentanți ai organizațiilor caritabile din România.

În anul curent, Fundația a avut fonduri provenite din evenimente caritabile organizate la Londra și București, din donații pentru proiecte și din alte surse neguvernamentale. Proiectele fundației privesc persoanele în vârstă, copiii și tinerii, precum și asociații sau proiecte din comunități locale.

Mai multe detalii despre fructuoasa și respectabila activitate a fundației puteți găsi pe situl ei Internet.

Fotografii de Daniel Angelescu

Articol preluat  de pe : http://www.princeradublog.ro/jurnal/seara-palatului-elisabeta-dedicata-funda%c8%9biei-principesa-margareta/